1+1=…

1+1 nu va mai face niciodata 2. S-a trecut peste un grad de indiferenta in care nici numerele nu mai respecta o logica. Zi de zi vedem cum devenim tot mai individualisti in ceea ce ne priveste, pastrand un nivel de indiferenta aproape de cota de avarie.

Traim repetat aceeasi minciuna si aceeasi mizerie in care ne razboi noi cu noi pentru castiga tot noi. Imi readuc in minte o expresie din Underground-ul lui Kustirca: „Nici un razboi… nu este razboi… pana cand un frate… nu-si ucide fratele.” („No war… is a war… until a brother… kills his brother.”). Ai spune ca e trist, dar e de fapt crud.

S-a lasat o liniste care apasa necontrolat de tare. Ici colo cate un zambet aruncat intr-un colt de gura de om. Ne miscam in continuare intr-o matematica inerta. Traim, zambim si murim intr-o ecuatie trista.

Nimic nu s-a schimbat si totul pare modificat pana in radacina. Aidoma unui virus de computer care odata sters renaste din strafundul bitilor, asa rautatea si dezbinarea isi gasesc drumul catre suprafata dupa un cataclism de inumanitate. Umanitatea se estompeaza atunci cand uitarea isi scrie linia de cod nenorocita prin care reusim sa punem lacat unei suferinte. Mai rasare cand si cand intr-o fotografie a readucerii aminte, dar iute-iute isi gaseste praf care sa se astearna peste ea.

Finalul ecuatiei ramane neterminata cand sufletul isi afla destinul ce alearga spre a gasi inchiderea.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*