Stefan Manea

Captivi in noi

Radem de altii despre cum isi traiesc viata plina de teatralitate doar pentru un job mai bun, dar uitam ca traim captivi in noi si avem nevoie de o scanteie cazuta din cer sau din afara granitelor ca sa intelegem ca trebuie sa luptam.

Asa am fost mereu, o ceata deasa ne-a penetrat in creiere si ne-a tinut captivi in noi. Suntem un popor ciudat care nu are focalizare pe un subiect, din cand in cand ne saltam din norul de ceata si scoatem idei geniale, oameni care mesteresc “lucruri de aur”. Apoi usor usor ne coboram in ceata pentru cine stie cati ani.

Suntem haiosi pana la urma, imitam pozitia strutului in fata inamicului. Bagam capul in nisip pana vine un strain sa ne intrebe de o directie. Si brusc cand dam ochii cu lumea ne inflamam pentru a o schimba. Sa fie vorba de o greseala gentica sau e doar o forma de a pastra nealterat o sama de invataturi pe care trebuie sa le predam mai departe?! Viitorul isi joaca prezentul pastrand trecutul.

Viata ca un spectacol

Candva am citit o carte cu un astfel de titlu, dar nu-mi mai amintesc autorul. Autorul nu e chiar atat de important cand mesajul e continut intre copertile cartii. M-am saturat sa vad lume ipocrita care citeste un autor doar pentru ca el a fost un rebel adolescent care a produs orgasme intelectuale, fara a intelege mesajul. Fiecare autor isi pune amprenta pe scris chiar daca uneori isi ascunde iluzia intr-o categorie(drama, thriller, SF, etc.) si dincolo de categorie e doar o ala experienta din viata. Uneori este atat de greu s-o povestesti ca intr-o spovendanie incat o maschezi intr-un teatru fantezist.

Viata nu e un spectacol. In viata o zi nu are 1 ora, cat timp citesti tu o carte sau vezi un film. Viata e mai complicata are zile de 24 de ore pline. Se transpira la greu in viata ca sa faci orice, nu e doar un script pe care ai timp sa-l repeti din vreme. In viata primesti pumni si aplauze in pas de defilare.

Fiecare am dori sa traim fantezia de viata pe care ne-o dorim, dar intr-un final esuam prin a trai fix viata noastra. “Carpe diem” e un concept care nu-si prea are locul desi de foarte multe ori apelam la el ca sa mascam neputinta unei decizii. Adevarul este ca din spectacolul vietii nimeni nu iese in ritm de “carpe diem” pe usa. Fiecare are partea lui de regret, fiecare are automutilarea sufleteasca ca ar fi putut s-o faca altfel. In urma usii inchise raman faptele si dorintele neimplinite. Dincolo de deciziile pe care trebuie sa le alegem, scena este goala si-si asteapta actorii fara a cunoaste distributia din timp. Viata se joaca asa cum este.

Nationalistul mut si globalistul surd

Un nationalist mut vorbeste spre trecut in timp ce globalistul surd isi aude viitorul ce i se asterne la picioare.

E frumos sa gandesti in spiritul unei natiuni cand privesti spre istoria poporului tau, dar cand vezi ca si ceilalti au tot doua maini, doua picioare, ochi, dinti si creier parca nu-ti mai place sa traiesti doar in ordinea ta sociala. Zbori de colo, colo. Asimilezi fapte din cultura altora si deja nu mai esti cel ce credeai si visai ca vei muri. Dincolo de a trai in trecut te asteapta un viitor care nu te iarta. Fiecare carte adunata in biblioteca mintii iti va deschide o alta poarta spre cunoastere. Dincolo de nimicul din care te-ai nascut si in care te-ai instruit esti un animal social cu instict de atac. Cand ai mai mult vrei si mai mult, e in natura ta evoluezi.

Caramida cu caramida iti dai jos zidul in care te-ai inchis si privesti dincolo de zare. Se naste un cuceritor, se naste un om mort pentru ca a avut vanitatea sa creada intr-un vis. Asa apar si mor conducatorii. Ai trecut linia destinului dincolo de suportabilitatea poverii si ti-ai semnat actul deces.

Nationalistul mut s-a intors spre trecut traind fericit pana cand moartea il va dobora iar globalistul surd isi asculta povestea tesuta pentru viitor.

Incatusati in frica si lacomie

Suntem incatusati in frica si lacomie pentru ca ne-am pierdut credinta. E usor sa te ascunzi in propriile mizerii si sa crezi ca esti cineva cand supravietuiesti intr-un cadru de film. Dubla 1 Scena 2. Schimbi putin minciuna si prinzi un loc in loja maestrilor de ceremonii. Dincolo de opulenta cu care traiesti exista foamea de mai mult care te va duce inevitabil catre un final tragic.

Am uitat sa facem gesturi simple si totusi importante. Am renuntat la a mai trai in libertate si ne complacem in temnita minti si a alergaturilor dupa lauri invizibili. E prea tarziu, e devreme?!?

The End 2011

2011
A fost un an ciudat si plin de munca.
A fost un an nebun cu alergatura si nervi intinsi la maxim.
A fost un an in care s-au separat ape si in care am inteles drumuri.

2012
Munca si rezultate.

Cele rele sa se spele de pe 2011 si cele bune sa se adune in 2012. Hai “La Multi Ani!”

2011 intr-un cuvant si o poza

Am primit un branci de la Ionut ca sa imi prezint viziunea asupra lui 2011 intr-un cuvant si-o poza.

Cuvantul: Credinta. Dincolo de un 2011 greu in care creierii aproape ca au explodat in diverse momente am inteles ca fara credinta nu va exista un viitor. Trebuie sa invatam sa avem credinta in ceva dincolo de ambalajul prezentat. Am inteles ca omul trebuie sa depaseasca limita materiala si sa priveasca in sine pentru el cel imaterial. Urmeaza jumatatea de secol in care trebuie sa acumulam cu viteza tot ce se poate pentru ca viitorul sa poata fi preluat dupa o alta batalie si alte pierderi. Pe un peron de gara bombardata zace un suflet care-si asteapta mantuirea-stafeta pentru un viitor mai bun.

O poza: Martorul. Povestea noastra merge mai departe prin ochii martorului.

Sursa: turistderomania.ro

O piesa jucata prost

Esti un actor desavarsit si cand altcandva merita sa-ti zic toate astea daca nu azi? E simplu. Cand esti observator si urmaresti jocul dincolo de lumina reflectorului, iti dai seama imediat de joc. Cand participi activ la formarea personajului te pierzi in detalii si uiti sa analizezi.

E drept nerabdarea uneori te face sa uiti de piesa si sa incerci sa-ti alergi personajul, sa grabesti iesirea ta la lumina. Reflectoarele sunt stinse si incerci sa le arunci in aer doar, doar te vor prinde in pozitia de star. Esti ca o vedeta in plina strada care viseaza la un paparazzi sa-i surprinda fusta ce se ridica datorita unei ventilatii din podea, exact pozitia Marilyn Monroe.

Dramoleta e jucata prost si ieftin. Si-ar da seama pana si un actor care falseaza grosolan de la prima replica. E trist pentru ca ori de cate ori as incerca sa vorbesc nimeni nu va asculta. Dincolo de mandria de a fi tu cea pe care o construiesti raman masti goale.

Un spectacol grotesc care-si cauta un final triumfal.

Ion “Santieristul”

Am gasit pe youtube o melodia veche din rock-ul romanesc. Se pare ca e vorba de o inregistrare a unei emisiuni cu Dan Negru la TVR Timisoara de prin 1996. Din vremea cand Dan Negru facea emisiuni de calitate, nu formate vestice de indobitocire in masa.

De revelion sa mai bagi niste emisiuni cu manele Danute.

Sarbatori fara de sarbatori…

E luna decembrie si febra cadourilor a inceput demult. Alearga fiecare ca sa prinda oferta pentru un cadou mai bun, mai mare, mai frumos, mai chiparos. E o frenezie pe strazi si-n magazine. Om cu om se lupta artistic la a prinde loc in inima celuilalt printr-un ceva material si inert. Nimeni nu mai priveste pe geamul inimi sa vada ce-si doreste fiecare in intimitatea gandurilor sale.

Traim in plina era consumerista neintelegand ca dincolo de ambalaje suntem aceleasi fiinte ca la inceputuri: o pestera, un foc si blana cea mai frumoasa de pe animalul cel mai fioros din padure.

Sarbatorile au inceput sa fie sarbatori fara de sarbatoare…chiolhan, betivaneala si scranteala pe cadouri.