Fracul, dolarul si benzina de la pompa

Evolutia francului (CHF) din ultima vreme este dictata pe undeva si de cresterea dolarului (USD) din ultima vreme. Imi aduc aminte ca prin 2007 a inceput nebunia creditelor in franci elventieni si a tinut pana tarziu in 2009. In 2008 eram conectat la piata valutelor datorita contactelor pe care le aveam cu un broker de la iForex. Atunci am dat peste o analiza ce anticipa o crestere a francului elventian. Pe cativa din jurul meu i-am sfatuit sa-si schimbe  astfel creditele respective in alta valuta sau chiar in lei, cu pretul unor dobanzi mult mai mari. Am zis ca e un business bun avand in vedere ca urmau niste miscari puternice pe toate pietele financiare la aceea vreme. Putini au ascultat ce le-am spus, dar cei care m-au ascultat au avut de pierdut pe timp scurt, dar de  castigat pe termen lung.

Traim vremuri tulburi de 7-8 ani in care perceptele economice si de business se schimba la nivel de abordare. Fara o strategie in prealabil o afacere nu rezista. S-a cam dus vreme in care eram „businessmen”-i toti cei care ne deschideam un butic. Investitie rapida si castig cat sa nu mori de foame, cam asa aratau inceputurile afacerilor in Romania pentru micii intreprinzatori.

Asadar revenind la ce se intampla in prezent, zic din capul locului ca dupa o evolutie atat de agresiva a dolarului (USD) era de asteptat ca francul (CHF) sa reactioneze in asa fel. Era o problema daca el nu actiona in felul acesta. Piata romaneasca a stat in dulcele stil romanesc si a asteptat napasta. Ne-am invatat sa facem business si sa asteptam. Nu exista afacere acolo unde asteptarea este factorul cheie. Si STAT-ul, dar si jucatorul activ in piata trebuie sa se implice fiind amandoi direct interesati: STAT-ul are nevoie de un jucator activ si care sa poata plati, jucatorul trebuie sa se intereseze pentru ca in joc sunt munca si banii lui. Banca pe de alta parte este un jucator pasiv care se implica doar daca ii iese un profit. In cazul asta inactiunea ii aduce profit in orice situatie.

Pompa de benzina
Sursa: iovi.ro

A fost un inceput de an cu cantec pe piata valutelor, dar si un inceput de an in care am sesizat ca utilizator final ca si-n Romania poate sa scada pretul combustibilului la pompa cand barilul de petrol este in scadere. M-am cam suparat cand am vazut ca pe TV nu s-a prezentat o astfel de stire si nu s-au facut talk-show-uri pentru incurajarea unor astfel de actiuni. Adica s-a facut pe sestache si am sesizat doar la pompa ca 100 de lei incarca combustibil mai mult. Felicitari celor ce au reusit sa aduca aceasta scadere de pret la pompa!!!! E o victorie a normalitatii.

 

Sursa foto: iovi.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*