Manifest pentru sufletul meu

Tocmai ce m-am intors dintr-o plimbare pe plaiuri moldovenesti si sufetul imi este inundat de emotii puternice. Am vizitat imprejurimile Iasiului si Castelul Sturdza de la Miclauseni.

Castelul mi-a lasat o impresie goala si negativa. Nu stiu de ce. Poate asa sunt eu si-l simt negativ acolo unde toti vad pozitiv, dar ajuns acasa si analizand la rece cred ca am inteles de ce l-am simtit asa. Era rece.

Raceala castelului a fost imprimata de dorinta propietarilor de a-si transpune sufletul intr-o cladire. NICIODATA nu trebuie sa-ti golesti sufletul intr-un loc pentru ca risti sa-ti pierzi linia si sa ajungi gol in fata unei vieti care nu se mai deruleaza. Am avut senzatia ca cei care l-au construit si-au traspus sufletul incarcat de emotie peste biata constructie. Nu am vizitat si alte Case Mari din strainatate ca sa vad oceanul de idei in care s-au scaldat acesti propietari, dar consider ca au gresit cand au crezut ca pot juca ruleata ruseasca cu sufletul pe masa si un sigur glont pe o teava ce avea stantat numele lor. Toti cei din jurul meu, vizitatori si pe alte meleaguri, au considerat ca este o opera de arta.

In camara minti mele urla un suflet disperat cand a pasit in camerele Castelului. Era sufletul unei case parasit pentru a planta in loc un suflet haituit de moda vremurilor. Totul era atat de frumos incat urla a disperare si durere. Picturi ce 24 ani nu si-au gasit liniste. Ganduri lansate dintr-o carcasa prea plina pentru a putea exprima ce trebuie.

L-am perceput gol si inert in fata unor minti hulpave de a exprima tot ceea ce vazusera fara a intelege ca oamenii locurilor nu erau pregatiti sa inteleaga sau sa cuprinda intregul tot. Totul a fost prea incarcat de simbolistica pentru ca spiritul colectiv sa-l poata cuprinde.

Acolo unde omul nu intelege ce face, inevitabil  intervine Divinitatea care ii da rezultatul muncii in acelasi mod in care el o executa. Emotia unui gand trebuie simplificata la mesajul principal fara a folosi artificii care iti pot determina combustia spontana catre o extinctie. Si eu imi doresc sa explic tot ce simt intr-o sigura suflare si o singura descriere, dar limitarea sociala ma opreste sa exprim tot ce simt. Cand voi reusi sa declar 100% tot ce simt, voi exploda si-mi voi exploda viitorul intr-un prezent trecut.

Tot ce faci pe lumea asta trebuie sa fie judecat in balanta proprie a bunului simt. Altfel vom porni un razboi personal al omului nostru interior cu omul social care isi traieste constiinta colectiva. Cand constiinta colectiva este afectata de nevoia mea de a exprima tot ce simt, atunci apar sentimente de ura, razbunare si durere. Astfel de sentimente ucid fara mila un suflet fara a-i pune intrebari. Nevoia colectiva ucide spiritul haituit de dorinta primara de a exprima dintr-o inghititura tot ce gandesti. Din omul mare si puternic care-si deseneaza harta sentimentelor sale, se alege doar praf si cenusa prin care mai patrund cand si cand oameni sa priveasca. Constiinta comuna te reduce la un simplu suflet pe care il poti vizita din curiozitate intr-o inchisoare a timpului.

Cel mai trist in toata aceasta poveste este ca tu esti acolo undeva dincolo de portile ferecate de chei si lacate, strigandu-ti povestea. O liniste aparent sociala este strabatuta de un fior al contractiilor. Traiesti singur in opera pe care ai construit-o. Joci o ruleta ruseasca ori de cate ori un suflet iti calca pragul emotiilor. Te lupti chiar si dincolo de zidurile fizice si spirituale. Uneori gasesti aliati puternici care sa-ti transmita povestea asa cum ai incercat s-o construiesti,  alteori suflete care striga in noapte iti darama teoria. La final tu ramai blocat si inchis intr-o poveste fara de sfarsit.

Nu-ti pune emotia intr-un singur gand…

Cine doreste poate vizita Castelul pentru a-si intelege propria traire… Castelul Miclauseni

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*