Scurte de vara…

Am impresia ca traiesc si joc intr-o piesa de teatru in acelasi timp in care o scriu intr-o camaruta de mansarda obosita. Mansarda, cliseul tampit al oricarui scriitor wanna-be care n-a trecut decat prin lecturi de tip Mayitrei. Ma plimb inert intr-un spatiu inchis si caut raspunsul la intrebarea suprema. Stupidul de mine nu intelega ca nu exista raspunsuri la toate intrebarile pe care ti le pui, unele sunt puse pentru a fi descoperite mai tarziu. Viata are un mod ciudat de a ti-o arata, lasandu-te sa chinui pana mori. Tu zici ca ea e trista, cand ea e mai vie ca tine. Rade, glumeste, face bancuri pe seama ta si tu mori insetat de cunoastere.

In piesa apar si actori pe care nu-i vrei tu, cel care scrie piesa. Ei sunt personajele bolnave ale imaginatiei tale. Cand un lucru nu vrea sa se intample tot echilibrul situatiei sare in aer.

Esti pe scaunul tau de fildes asteptand sa intri in rol. Tigara iti deseneaza o grimasa pe fata si ranjetul pisicesc te face un personaj sterp si sters. Lumina cade nepotrivit in bataia fumului izvorat din nari si gura proaspat rujata. Te ridici intri in scena rupi echilibrul, te retragi si cauti raspunsul. Raspunsul inceteaza sa apara. Chiar daca ai capatat atentia cu care te hranesti, in spatele unei lumini care cade prost esti doar un personaj obscur al mintii unui biet scriitor ratat.

Cortina cade, actrita se prabuseste in abisul constiintei colective. Raspunsul n-a venit.

Comments

comments

Niciun comentariu

(Required)
(Required, will not be published)