Traim de parca am murit deja intr-un timp

Hei, dar cum sa gandesti asa cand viata este atat de frumoasa?! Cam asa ar incepe un optimist sa-mi demonteze viitorul text care se va descoperi mai jos. Intr-un si un alt spatiu deznodamantul ar putea sa fie altul, dar in acest totul decurge fix si exact dupa un scenariu prestabilit.

Ai spune ca nu exista asa ceva pentru ca suntem predestinati sa traim sub auspiciul unui liber arbitru care ne ofera posibilitatea de a alege sa facem un lucru sau altul. Dincolo de liberul arbitru exista un nemilos timp care a crestat in vasul de sange informatia, limitand spatiul de miscare si dresand animalul sa functioneze respectand anumite limite de miscare. Atentie, niciodata limita nu a fost stabilita la epuizarea prin munca. Totdeauna s-a lucrat abil si pervers la limitarea unei eventuale fugi.

Asadar si prin urmare lucrurile s-au stabilit de dinainte de a se intampla. Si cum poti sa intelegi toate acestea daca nu le-ai trait?! Nu poti. Fiecare destin este desenat intr-un punct trecut. Un punct simplu in care ti se releva viitorul pe urmatorii 10 ani. E fascinant daca ajungi sa-l traiesti. Totul, dar efectiv totul se sfarseste. Lucrurile se opresc si in mintea ta se deschide o fereastra de timp in care iti este indicat intr-o forma sau alta ce urmeaza. Poate un zgomot, poate o actiune a unui om…orice-ul pe care-l simti este cel care iti va descrie traiectoria celor ani ce urmeaza. N-am crezut. Am simtit, am vazut, am atins, dar n-am crezut. Anii au trecut si o alta imagine s-a suprapus peste cea din trecut pentru a aminti de momentul in care am vazut ce tocmai am terminat de trait.

Exista un leac pentru toate, ai putea sa repeti la infinit.  Nu exista un leac chiar pentru toate. Atunci cand primesti informatia si incalci in continuarea legea inteleasa, atunci pasesti intr-o lume in care tot ce este permis pentru un altul care n-o cunoaste tie iti devine de nepermis. Esti intr-o zona fara granite, dar in care ti-a impus limite de miscare.

As putea sa fiu ipocrit sa tac. Am incercat sa tac si incerc sa tac. Inca n-am inteles daca lectia tacutului este o practica de care trebuie sa ne folosim cu totii sau daca legea tacerii este doar o forma de existenta a anumitor oameni care au de ispasit limite in acest sens.

Cel mai greu in tot acest timp in care vei fi murit este sa traiesti langa un timp de distractie. E timpul de distractie care ar trebui in mod logic sa-ti ofere o buna dispozitie, doar ca o pojghita fina iti desparte bucuria de ceea ce traiesti tu. Stai acolo intre culorile bucuriei si bucuria ta incercand sa pasesti dincolo de bariera intinsa intre voi. E subtire, dar nu se rupe. E flexibila si se poate intinde pana dincolo de limita in care crezi ca se poate rupe. Si totusi fibra isi gaseste resort sa tinda catre un infinit de intinderi pentru a nu rupe materialul si a-ti da liber sa unesti timpul tau cu timpul celorlalti. Intr-un timp si un alt spatiu poate n-as mai muri traind printre timpuri.

Comments

comments

Niciun comentariu

(Required)
(Required, will not be published)