Un strop de introspectie

Fiecare dintre noi trebuie sa-si aleaga un timp si un spatiu in care sa-si faca propriul bilant la lucrurilor de care are sau nu are nevoie intr-o viata de om. E atat de usor sa faci un astfel de lucru, pe cat este de greu sa-l faci. Daca alegi sa duci la capat un astfel de proces tine doar de tine, si doar de tine. Restul balivernelor sunt balast care sa-ti ingreuneze vina daca ai facut-o sau nu.

In viata fiecarui om apar optiuni pe care trebuie sa le cantareasca si-n final una dintre ele s-o transforme in actiune. O actiune gresita ramane o actiune gresita cat timp persisti in a-ti mentine pozitia. Un novice ar considera un astfel de eveniment arta unui fatarnic. Uneori subiectul are flash-uri de remuscari si isi cauta pasii pentru a se indrepta. Cand alegi sa lovesti un om in drumul lui spre indreptare spune multe lucruri despre tine personal si despre modul tau de a face o optiune la un moment dat. Cand motivul  loviturii raspunde cu actiune la actiune lucrurile ajung intr-un punct tensionant in care niciunul nu are de castigat.

E o remiza alba in care fiecare isi linge ranile si se reintoarce in grup pentru a puncta si revedea fiecare lovitura aplicata adversarului. Practic ne intoarcem in cuib pentru a primi laurii unei remize albe imbracata in halatul de baie al unei victorii rusinoase. Haita nu va recunoaste, dar  va astepta momentul sa-ti futa un pumn intre ochii tai ce sorb bolnav victoria esecului.

Cand actiunea cere inactiune alegi sa te cateri pe grumazul unui activ in plin proces de indreptarea doar pentru a smulge un ropot al unei tribune pe care ti-ai ridicat-o singur. In realitate, acolo jos in sufetul tau trist si meschin, actiunea se deruleaza mai incet si suporta un proces de indreptare pe care ti-l ierti. De aceea ai acceptat sa recunosti public fapte frumoase din viata ta reala si sa le prezinti si tribunelor. Tribunele stiau, dar iti jucau teatru ieftin doar pentru a primi tichetul la masa ta.

Aleg sa merg paralel cu un fenomen, dar nu aleg sa tac cand simt ca am ceva de spus. Nu ma facineaza tribunele pentru ca ele cresc ego-uri bolnave. Raman fidel ierbii de la marginea terenului si vuietul tribunelor de jos din scheletul de fier. Acolo auzi cel mai corect fiecare gand, fiecare remuscare, fiecare optiune suferita.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*