Vremuri de ganduri

Am cazut pe ganduri avand in vedere ultimele evenimente care se tot desfasoara in Romania. Acum o luna descoperisem niste documentare despre miscarea Occupy si lupta hack-erilor/troll-ilor cu Statul American si ma intrebam daca si la noi urmeaza sa se intample asa ceva. Oare?! Da. Si inca se intampla in timp ce vorbim.

Nu e vorba de o teorie a conspiratiei ca nu stiu ce rahat pensat doreste sa conduca lumea, e doar dorinta unor oameni de a-si indeplini frustrari pe care si le-au dezvoltat in timp. Popoarele sunt vinovate ca nu se educa. Conducatorii au o vina pentru ca nu au sentimente. Acum multa vreme auzeam intr-o agora stupida ca pentru a reusi in viata trebuie sa calci pe cadavre. La 16 ani am crezut ca glumeste. Ani mai tarziu nu pot sa accept acest fapt si tot mai sper si am credinta ca  o suma de cadavre iti incurca drumul catre succes.

Acum un an pe vremea aceasta pierdeam o parte din suflet intr-o tranzactie stupida a unor fapte intamplate si care nu au putut sa taca. Cadavrele s-au ridicat si mi-au zugravit un tablou pe care l-am pierdut intr-o terasa faina in plina vara. Perfectiunea cu care a fost zugravit acel tablou facea sa prevesteasca urgia ce va apasa mult timp sufletul hain al unui biet muritor.

Cand lumea era la inceput si mi se parea ca totul se impartea in alb si negru spuneam deseori ca imi vine sa pun mana pe arma si sa ucid. Cineva mult mai empatic decat mine m-a intrebat daca am curaj. Atunci rapundeam ca da. Astazi inca imi cantaresc optiunea de a nu trage. E chestie de varsta probabil.

Citesc ca Iohannis a refuzat nu stiu ce ajutor catre Moldova. Jurnalisti ieftini au preluat o figura de stil povestind  despre un prieten betiv… ma pufneste rasul. Ajutorul financiar a fost taiat de la o nenorocita de Inalta Poarta. Noi purtam in noi mereu pecetea robilor la curtea marilor imparatii. Am crezut ca e sas acest om. Nu este. Sangele ramanesc l-a pervertit la „capul plecat  sabia nu-l taie”.

Am pierdut oameni si inca ma gandesc la ei, oare am eu curajul sa pun mana pe o arma sa omor oameni?! Ce varsta e si 16 ani. Calci totul in picioare caci totul e posibil. Ii vad si vorbesc cu ei ca si cand ar fi langa mine, dar minele a ramas tot fara ei. Teatrul merge mai departe si fiecare jelim si suferim in zgomot. Ei afisand masca nepasarii sub o rana adanca si trista, eu bocind la un mormant fara adrisant.

E o vreme in care chiar si soarele ce straluceste pe cer nu mai poate aduce zambete. Anul trecut pe vremea asta eram in plina lipsa de soare, dar parca  durerea nu era atat de mare. Zambeste bai Soare, noi am incetat sa mai zambim!

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*