Ma lupt zilele astea cu propria mea proiectie intr-o dimensiune hilara in care Dumnezeu sade in bat si se amuza despre starea mea. Un Batranel simpatic si pus pe glume si-a pus in cap sa treaca de ambalajul universal si sa „se joace” cu un suflet de tigan. La ambalaj e poleiala aurita si-n interior e o inima zdrobita.
Batranul rade si petrece. Sufletul se plimba inert si amorf cautand cu disperare solutia lui de iesire din criza. Batranul pluseaza ca la un joc de poker brut si tiganul refuza sa-si accepte miza. Pluseaza si iar pluseaza. Batranul trece o mana moarta prin joc si urmatoarea mana mareste miza. E un joc strans pe care vreau sa-l pierd mai mult decat sa-l castig. Dar sufletul de tigan nu ma indura sa nu ies in „blind” la risc.
Batranul isi potriveste toiagul ros de atatia jucatori si duce la barba o noua miza pe care mi-o arunca sfidator pe masa. Si cand zici ca te poti opri jocul creste in tensiune aparand personaje la masa pe care le stimezi foarte mult. Batranul joaca dur, dar nici tiganul nu lasa sa se vada dincolo de poleiala. Ambalajul e deteriorat, dar sufletul de tigan nu poate lasa ambalajul sa distruga si mandria.
Batranul tace si rade in sinea lui de Sufletul de Om care se lupta cu propria proiectie.
Intr-o zi tiganul isi va invata lectia si Batranul il va elibera din Joc. Sufletul e liber, Ambalajul e prins in jocul de-a viata.
