Asa graieste Adrian Paunescu in poezia Antiprimavara pe care frumos a asezat-o in muzica Tudor Gheorghe.
Traim vremuri tulburi pe care le comparam cu vremuri tulburi din alte vremuri. Omenirea sade pe vremuri care le zdruncina prezenta materiala in lumea aceasta. Noi suntem cei care suntem si am mai fost. Nimic din tot ce ni se intampla nu a fost trait astazi pentru prima oara. Linistea pe care ne-o dorim nu poate sa intervina pentru ca altfel n-am evolua catre ceea ce trebuie sa fim.
Raul si binele este in noi si noi trebuie sa gasim calea catre cel care trebuie sa fim. Unul e rau, altul e bun, cine suntem noi sa judecam? Ne impovaram zi de zi cu pacatele altora asupra noastra, dar nu zabovim pentru o clipa sa intelegem ca singurul pe care trebuie sa-l schimbam suntem chiar noi. Si Dumnezeu mi-e martor ca aceasta lupta cu Sinele este mult mai grea decat toate luptele pe care le purtam in interior cu cei de care ne lovim zi de zi. Fiecare personalitate cu care intram in contact este o particica din ceea ce salasluieste in interior pentru a ne arata cum suntem cu adevarat. Nimeni nu e mai vinovat decat noi ca suntem inconjurati de cei pe care-i avem in jur.
De multe ori cerem Divinitatii sa ne dea altceva in jur, dar de putine ori incercam sa schimbam ceva la interior pentru a avea altcevaul acesta pe care-l tanjim. Si orbi de manie si plini de noi cerem in continuare sperand ca intr-o zi vom primi si altceva. In zadar ne caznim sa gasim alt si altceva fara a schimba. E o frica teribila sa arunci povara materiala pentru a vedea cu ochii mintii ce e dincolo de carne si plastic.
De cateva zile imi vine in minte sa fredonez aceasta Antiprimavara. De fiecare data cand cautam cocorii sa alungam iarna nu facem altceva decat sa indepartam primavara de la noi si mai mult. Semn ca nu suntem pregatiti sa mirosim florile primaverii noastre asa cum si-ar dori Sinele nostru. Si uite asa timpul isi face loc pe albia raului batatorita asteptand momentul in care sa rupa malul pentru a putea sa-si gaseasca drumul catre radacina.
Rabdarea. NU mai avem exercitiul de rabdare pentru a construi ceva si a ne bucura de victoriile mici pe care le inregistram. Privim doar drumul lung pe care-l mai avem fara a intelege ca drumul lung e doar garantia ca suntem pe calea cea buna catre noi. Unitatea noi este locul de unde am plecat si drumul pe care-l cautam zi de zi. Cand ne vom lepada de fiecare piele a existentei noastre atunci vom gasi ca suntem cu un pas mai aproape de victorie. Nu trebuie sa cautam scopul pana cand nu ne-am implinit tot drumul .
