Autobuzul pacatelor noastre

Intr-o zi de cuptor. Tabla autobuzelor arde sub arsita lunii august. Alerg disperat sa ajung catre nicaieri…caut sa rezolv nimicuri cotidiene. A fost iar o noaptea in care am primit intrebari despre care inca nu am aflat raspunsuri.

Vad un 41 si ma salt in el. E gol si inert. Trec de 2 persoane si-mi dau seama ca accele persoane imi vor taia un tichet catre plati. Simt, miros cand vine pericol dar sunt enervant de incapatanat sa nu ma dau la o parte din calea lui. Uneori pericolul si plata e tichetul catre mantuirea de moment. Pericolul se materializeaza , dar ramane intrebarea… aceeasi ca de fiecare data:”Ce rost au toate astea?!”

Trec peste incident si ma afund in cotidian. Arde afara, arde si-n cap. Deturnez traseul si verific balanta. Mi-au mai tras un comision din plata si mi-au ingradit accesul la salvare. Fac un plan in cap si cred ca riscand mai mult voi castiga pretul pierdut. Aceeasi poveste care se repeta mereu si mereu. Imi doresc sa gandesc pozitiv, dar nu pot. Accept situatia si revin la drumurile de finalizat.

Arde al naibii de greu afara si nu pot gandi o solutie. Trec peste actiuni pe care trebuia sa le fac in ziua de azi si ma reped spre casa sa inchid ziua. Cine stie ce plati mai aveam sa fac daca continuam drumurile?! Eu cand incep sa cad, cad cu precizie pana in punctul de unde incap sa construiesc. Riscul ingheata si incerc sa intorc pagina.

Ma arunc intr-un 178 pentru a trece peste zi. In 178 surpriza…o lectie de viata. Trei fetiscane crestine practicante imi dau lectia pe ziua in curs. 178 isi croieste cu greu drum prin trafic incercand sa-mi lase lectia sa curga. Fiecare cuvant deschide o poarta, fiecare gest descrie un timp, fiecare secunda imi provoaca o urma. Am crezut ca sunt la Judecata. Era fascinant cum pot oamenii sa coexiste fericiti cu atatea ispite in jur. Cand gasesti cu adevarat echilibru, indiferent de ce echilibru iti gasesti, atunci esti cu adevarat fericit. O cazna e o fericire. N-am crezut ca pot sa vad astfel de lucruri. Sunt un om mic ce crede ca are suferinte, n-am nici o suferinta e doar neputinta. Suferinta are cel ce poate rade cand vorbeste si gandeste un om fara a minimaliza dimensiunea omului din povestire. E fascinant. Am trait emotia unor cuvinte pe care nu le poti intelege descrise in cuvinte. Sunt lucruri care se intampla fara o explicatie in cuvinte.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*