Bratienii si Golesti

Ieri am plecat in vizite de lucru la Conacul Bratienilor de la Florica si Conacul Golestilor.

Amandoua casele sunt pline de istorii ale celor doua familii si isi traiesc tragedia disparitiei propietarilor sau ignoranta urmasilor. Pe cat de mari si frumoase sunt, pe atat de tragic este prezentul lor.

Casele boieresti care pe vremuri erau oaze de cultura inchise publicului larg, azi supravietuiesc prin munca ingrijitorilor lor. Prostia autoritatilor si lipsa de viziune a celor care coordoneaza miscari culturale in Romania sunt cei doi inamici ai conservarii inchise a celor doua asezaminte. Le-as fi vazut mai degraba muzee deschise spre studiu decat case de vizitat si de atins mobilier de catre vizitatori obisnuiti. As fi vazut Casa Bratienilor o biblioteca deschisa pe timpul verii pentru studiul cartilor de acolo. Nu cartile in forma lor rara, ci fotocopiate si citite pe computere. In era informatizarii e timpul sa impartim informatia sub o forma care sa protejeze istitutia unei carti cu istorie. Poate si o bilbioteca online cu abonament care sa permita citirea de la distanta a operelor respective.

Prinse in lupta politica a unor consilii stupide si miscarile de trupe a oamenilor influenti care vor sa puna mana pe o avere la pret de casa obisnuita au facut ca cele doua sa zaca neexploatate la adevarata valoare.

Casa Golestilor pare mai deschisa catre oportunitatea de a pune in valoare istorica a ceea ce au lasat in urma Golestii. Si istoria lor este una orientata catre un socialism frantuzesc de intrajutorare a maselor. In curtea Golestilor intalnesti un spital si o scoala care a primit pentru prima oara in viata invatamantului romanesc si femei la studiu.

Modul in care s-au raportat la talpa tarii cele doua familii este un pic diferit: cei de sus (Bratienii) erau oarecum orientati catre o inchidere fata de public si o transpunere agresiva in arhitectura casei a ceea ce au vazut in plimbarile lor prin lume, pe cand Golestii au incercat sa combine influenta turceasca cu traditionalismul romanesc. Amandoua abunda de mobile cu tenta frantuzeasca, traiau in plina francofonie.

M-a distrat in ambele case faptul ca arhitectura lor adunau sub acelasi obiect elemente crestine cu elemente zodiacale si orientate spre zona oculta. Arhitectural vorbind era o salata de insemne care arata ca nu-si impuneau stilul prin natura idei lor generale, ci traiau tumultos sub influenta puterii financiare si nevoii de a epata in cercul de prieteni.

Am inteles ca omul defileaza cu credinta lui uitand sa creada in Dumnezeul lui. Dincolo de nevoia de a ne inconjura cu semne ale credintei noastre uitam sa-l gasim pe Dumnezeul adevarat.

Inmormantandu-te in propria capela de sub biserica construita de tine arata ca nu ai putut sa-ti rezolvi problema materiala nici dincolo de cursa pasagera prin viata de aici. Trinitarea prinsa in insemnele din casa nu te-au invatat ca pamantul are nevoie de tine in el si nu prins captiv intr-un cavou scump de marmura neagra. Daca ai facut-o pentru a aduce aminte oamenilor de cat de bun si frumos ai fost tu, inseamna ca tu esti primul care are indoieli in ceea ce priveste binele intreprins de tine pe pamant. Poate ca este o ultima lectie a egoismului tau camuflat intr-un altruism povestit.

Nu contest influenta lor pozitiva in istoria tarii, dar din pozitia de familie cu trecut feudal cred ca la mijloc au fost si actiuni negative care le-au dictat disparitia. Cand faci bine ca sa-ti satisfaci nevoia de salvare personala, se numeste ca ispasesti o pedeapsa nu ca faci un bine. Binele este cel pe care-l faci prin credinta, ori din cate observam credinta lor a fost umbrita de nevoia faraonica de a se zeifica peste timp, inca din viata.

Pererea mea despre astfel de muzee poate fi subiectiva, dar chiar si asa mi-ar placea sa aud despre #Lecturiurbane care sa faca cateva iesiri in curtea unor astfel de muzee si promovate in lumea online. E bine ca fiecare sa-si traiasca propria opinie la fata locului, eu mi-am consumat-o pe a mea.

Comments

comments