Imi aduc aminte cu groaza cand acum patru ani una din matusi a facut operatie la sold si a avut nevoie de un cadru de mers fix. In mintea mea aparuse un scenariu tare sumbru. O vedeam pe matusa mea intr-un scenariu tare sumbru. Probabil si din cauza faptului ca in trecut nu avesesem in familie asemenea antecedente. Vedeam des pe strada cadru de mers cu roti sau and mai aveam drum pe la un bun prieten medic, ii mai vedeam pe pacientii mai in varsta ajutandu-se cu un cadru de mers pentru batrani. Dar daca aceste cazuri nu erau din familia mea, nu le resimteam atat de grav.
Marele meu avantaj a fost ca am achizitionat un cadru de mers pentru batrani de al cei de la Ortopedica.Ro. Si atunci cand m-am dus sa il ridic, am dat peste o doamna care „m-a citit” si m-a luat la o discutie un pic mai ampla. Si ea mi-a explicat si exemplificat faptul ca scenariile in cazurile asemanatoare cu cel al matusii mele, nu sunt intotdeauna sumbre. Totul tine si de mostenirea genetica putin, apoi si de modu in acre trateaza programul recomandat de doctor si (de ce nu!) tine si de capacitatea bolnavului de a se motiva singur pentru trecerea peste trauma respectiva.
Si iata-ma pe mine, care intrasem in magazin morcovit si bantuit de ganduri negre iesind din sediu cu un cadru de mers pentru batrani la subrat si un zambet larg pe fata, de parca veneam dintr-un parc de distractii. Si trebuie sa recunosc sincer ca doamna a avut dreptate. Matusa mea intr-un an si jumatate a renuntat la cadru si a „adoptat” un baston. Iar astazi draga de ea are momente cand poate renunta chiar si la baston.
Va intrebati cam mai reactionez acum cand intalnesc pe strada sau prin parc catre un bunic sau o bunicuta cu un cadru de mers cu roti sau cu un cadru de mers fix? Zambesc calm, incerc sa intru in discutie cu ei si le dau informatii despre unele din cadre, atunci cand au nevoie. Intr-o zi, atat de cucerit am fost de discutia cu un batranel simpatic, ca am facut chiar si schimb de telefoane!
