Apropierea toamnei ma indeamna sa prevad discutii inutile despre subiecte puerile. Pe vremuri cand inca se mai recoltau pamanturile si puricele nu se potcovea de la D&G era o problema majora cand trebuia sa alegi timpul culesului. La vie, la porumb sau la te miri ce mai punea omul prin gradina si pe tarlale. Popor agricol nascut cu lenea in sange.
Fiecare isi dadea cu parerea si aducea argumente pro si contra opiniei lui. Nu era chip sa gasesti rezolvare la o astfel de problema majora. Se invocau sarbatori religioase, cutume pagane si alti vecini care erau in ziua X,Y sau Z la cules la ei. Practic alegerea trebuia facuta astfel incat sa ai un timp bun, vecini liberi de contract care sa presteze si o zi in care babele satului sa nu gaseasca ceva sarbatoare.
Uneori nu era important daca recolta ta e facuta sau daca mai trebuie sa stea, cand incepea „a lu’ Cutare” de cules toti incepeau sa faca joc de glezne pentru a nu ramane in coada clasamentului. Unu la mana cred ca era vorba de o frica a furtului celui care ramanea ultimul cu productia pe tarla si doi la mana e un motiv de cocosism ieftin romanesc: „Am cules primu’ fra’ere!”
Ce nu s-a calculat niciodata este daca toata aceasta munca si toti acesti nervi iti pot aduce plus valoarea vietii tale. Ei munceau si muncesc pentru ca asta au deprins de la cei batrani, dar nimeni nu a stat sa le socoteasca timpul si efortul depus pentru un efect prea mic. Efectul ca si productie nu mai are importanta cand sufletul a fost pangarit sa fie in competitie. Aproape ca nici nu mai conteaza cat ai nevoie si cat produci, important e sa joci.
