
Ieri aveam arme, azi avem cuvinte…ieri armele aparau spiritul, azi cuvintele il ingroapa.
Ma simt golit de continut intr-o lume mult prea perfida pentru a-si asculta lirica interioara. Se ascut cutite ale betiei de putere si se pun la incins piroane pentru rastignit conduceri. Gloantele sed tacute in rastel asteptand urmatorul foc vinovat care va trimite in nefiinta un spirit.
Spiritele sunt libere, oamenii nu. Ei zac inerti si amorfi in fata urgiilor care ii asteapta, viseaza in roz. Un om si un spirit, un alpha si un omega, un ying si un yang care nu se mai pot intalni decat pe taramul viselor: el alergand spre a prinde un loc pe cer si corpul spre a prinde un „cel mai bun loc de putrezit”. Cine numara secundele care trec? Cine mai are timp de spirit?