Radem de altii despre cum isi traiesc viata plina de teatralitate doar pentru un job mai bun, dar uitam ca traim captivi in noi si avem nevoie de o scanteie cazuta din cer sau din afara granitelor ca sa intelegem ca trebuie sa luptam.
Asa am fost mereu, o ceata deasa ne-a penetrat in creiere si ne-a tinut captivi in noi. Suntem un popor ciudat care nu are focalizare pe un subiect, din cand in cand ne saltam din norul de ceata si scoatem idei geniale, oameni care mesteresc „lucruri de aur”. Apoi usor usor ne coboram in ceata pentru cine stie cati ani.
Suntem haiosi pana la urma, imitam pozitia strutului in fata inamicului. Bagam capul in nisip pana vine un strain sa ne intrebe de o directie. Si brusc cand dam ochii cu lumea ne inflamam pentru a o schimba. Sa fie vorba de o greseala gentica sau e doar o forma de a pastra nealterat o sama de invataturi pe care trebuie sa le predam mai departe?! Viitorul isi joaca prezentul pastrand trecutul.
