Contradictia prinde la cel ce indoiala-i este casa

Am un narav prost ca-mi place sa ma bag in discutii atunci cand simt ca e loc de indoiala. Ma asez tacut si bacovian intr-un colt de umbra si-mi tot zic in barba ca pot sa fiu un Sfinx de rabdare. Sa suport in tacere si sa ma rog pentru ai mei de departe.

Si stau si ma rog. Si stau si ascult. Si stau si rumeg. Un cuvant prins in zbor se prinde naravas de mintea mea indoita de cuvinte. Si rugaciunea cade peste mine. Un iad bland se pravale peste toata constructia gandita de mine.

Cuvantul creste in mine cand indoiala ta prinde mai tare in brate. Si ma ridic din rugaciunea mea schioapa sa te cercetez pe tine. Si te citesc. Si te descos. Caut cuvantul sa patrunda in simtire. Caut grimasa sa desenze indoiala.

Unde mai pui ca daca pe masa are loc si prasnic scaldat in bautura, mintea mea ridica iadul si isi pierde credinta. Nu-i rautate ce fac. E doar un zbucium pisicesc de caine batut. Ma arunc in necunoscut sa construiesc cunoscutul tau.

Indoiala deseneaza un esec. Acolo este loc de sapat. Si sap. Astept un zambet, un strigat de ajutor de dincolo de privire. Nu-i rautate sa spui adevarul intr-o forma vulgara. E trezire. E culcarea unui vis spre a aduce in actualitate realitatea cruda.

Si stiu ca voi plati aceste cuvinte, dar odata pornit motorul nu pot opri furtuna. Si ma arunc intr-o furtuna de discutie. Ma dezbrac de mine intrand peste tine sa-ti dau ocazia sa ma lovesti. Cred ca cel mai mult gust cand cad pentru ca trebuie sa ma lupt. Lupta e singurul castig de care ma pot bucura. In furtuna pierd suflete. Acela este pretul pe care-l platesc, dar batalia nu poate sa fie oprita cand este menita sa curga.

Si ridic cuvantul din tarana pentru a-l pune in dreptul tau. Si ridic tarana peste tine aidona visului in care haine zburau intr-un joc dracesc si cutite jucau incet spre mine. Nici acum n-am desifrat visul ala. Asa imi joc caderea pentru a putea sa ma ridic odata cu tine. Si discut si combat si ne duelam in cuvinte fiecare venind cu orgoliul lui. Cei mai bravi ii zic vanitate, dar in realitatea e doar orgoliu. Ne aruncam in cuvinte si le intoarcem pe toate fetele fara sa prindem in zbor si mimica fetei noastre.

Eu ma cert cu tine fara ura in suflet. Nu pot sa urasc pana la capat. Dar tu in schimb iti cresti tensiunea urii pe masura ce pierzi teren. Acolo furtuna te cuprinde ca o febra de boala inimoasa. Acolo si doar acolo poti sa zaresti urme de realitate a omului. Acolo este punctul in care mintea isi pierde cunostinta fizica si se lasa prada cunstintei interne. Si atunci, acolo este momentul in care corpul elibereaza grimasa indoielii. Si aia este icoana sufletului tau cel curat si plin de dor.

Daca ai putea sa te extragi in furtuna de orgoliu sa te privesti pentru o secunda. Un selfie pentru viata iti descrie toata esenta si chintesenta ta ca om.

E fantastic sa vezi omul dezbracat de foile de ceapa in care-si joaca teatrul de zi cu zi. Acolo poti sa zaresti frumusetea primordiala a unui suras de fata. Tu ai mina unui om trist pentru o masa de oameni, dar un pictor ar putea sa extraga din secunda o poveste de o viata a unui alt om decat cel pe care-l lasi sa se intrevada.

Odata dezbracata ceapa si ajuns in profunzimea puiului de ceapa frecat cu sare, omul nu mai are drum de intoarcere la cel de dinainte. De aia si la 3 zile dupa furtuna, vei retrai momentul alb in care tocmai te-ai intrupat.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verified by MonsterInsights