Credinta in Dumnezeu o am mostenita pe linie parinteasca, la noi in casa a ocupat un loc important credinta in educatie. Bunicii din partea tatalui m-au scolit pe partea de rugaciuni si imaginea lui Dumnezeu un ochii unui copil si bunicii din partea mamei m-au invatat credinta aia de origine taraneasca.
Cred in Dumnezeu, dar am inceput sa nu mai cred in Industria Biserica. Vazand atatea cazuri de oameni ai bisericii care fac fel de fel de pacate ma simt scarbit de faptul ca ar putea un astfel de om sa-mi ofere un mijloc mai bun de discutie cu Dumnezeu. De asemenea nu cred in vorba aia batraneasca:”Fa ce zice popa, nu ce face popa!”, pur si simplu nu cred ca un astfel de om imi poate servi drept „avocat” in fata lui Dumnezeu.
Nu cred intr-o relatie Dumnezeu-Eu care trece prin imtermediari, mesajul meu se poate voala, avand in vedere ca poate omul ala mai are si alte cereri pe ordinea de zi. Cea ma buna comunicare Eu-Dumnezeu o gasesc inauntrul meu, stiu o sa spuneti ca acela ce am gasit eu nu e Dumnezeu, fiecare e liber sa-i zica in ce fel doreste, eu am sa-l percep ca Dumnezeu.
