Creier pane de societate la capat de drum

SEO. Pentru seo e bine sa nu bagi titlu mare ca bietul google nu te indexeaza! Ha ha ha ….sa ma *** in indexarile voastre.

Traiesc vremuri de infarct si viata de cardiac ajunge in capat de strada infundata. Fiecare incearca sa-mi vanda o gogoasa incredibil de buna pe care societatea ambulanta nu mai da doi bani. Sa nu razi niciodata de serialul „The Office” pentru ca poti sa ajungi fix ca in el, vorba lu’ Nea Florin Chilian:”Nu faceti ca mine Ca Ca mine patiti!”.  Fiecare pasaroi pe lumea asta virtual-i-reala traieste in cusca lui alaturi de alte custi intesate de „destepti” care te critica.

 

Scriu din ce in ce mai rar pe acest blog pentru ca viata sociala reala ma forteaza sa o traiesc. E ciudat, dar e real. O viata se poate trai si fara sa o doresti ca trebuie sa o traiesti asa. Poate multi veti spune ca e o fitza sau pur si simplu e o fuga de decizie, dar decizia e mereu in functie si activeaza dupa sina o noua si inca o noua situatie decizionala. E o bucla repetitiva intr-o schema logica din care decurg drumuri anevoioase si intortocheate. O buna bucata am crezut ca sunt de vina chiar eu cel care o duce in carca, dar mai tarziu am inteles ca si daca o las sa mearga pe jos fara sa o car tot povara se numeste.

E fantastic cum lumea viseaza sa devina filosoafa fara a profesa. Faptul ca ti-a placut ce scria Eliade in perioada lui de glorie cand cred ca descoperise „cuiele” vremurilor nu conduce neaparat la a ajunge ca el. E fix in pix  discutia despre idolii pe care nu trebuie sa-i urmezi orbeste caci te vei epuiza social si vei deveni un tipar copiat.

Traiesc vremuri cretine in care fiecare miscare gresita este urmata de o palitura in moalele capului ideii, in timp ce fiecare miscare buna este osandita la suduiala sociala. Fiecare individ se cocoata peste capetele celorlalte bovine incercand sa fie prima oaie care sare in prapastie: „Oricum murim cu toatele macar sa fiu eu prima.” Nevoia de stima si dincolo de moartea ca individ intr-o multime este ultimul gest egoist al unui erou fara de personaj desenat.

Am crezut ca am vazut destule pana acum, dar simt ca mai am multe de vazut… multe si demente. Doar inima sa ma tina ca-n rest oricum am luat-o razna cu de toatele.

Reveria lui Hasdeu m-a lovit ca un traznet cand am citit despre subiect in liceu. Credeam ca citesc SF-uri istorice si nu intelegeam ca vrea sa spuna in toate cele. Toate la timpul lor, asa parea sa-mi spuna corpul in timp ce mintea ticluia asternut verde pentru ce avea sa vina.  N-am rabdarea necesara sa las viata sa treaca pe langa mine pana prind un peste mare in oceanul nesfarsit de ochiuri de iaz. Incerc sa prind pe unul si pe altul de mana in valtoarea care ne apasa si sa-i trag dupa mine si prind atat e multi ca mereu raman in urma privind cu ei se departeaza fluturand bratul drept a victorie si lasand in urma un nor de praf. Bine faci, bine gasesti… povete romanesti care nu-si mai respecta algoritmul, undeva pe ramura cu da s-a produs un blocaj si redirecteaza catre ramura cu nu.( Gluma de calcutoristi trecuti)

Unde te grabesti cand toti tac?

M-am intrebat adesea unde ma grabesc cand toti tac. Parca vreau sa alerg in fata lor si sa le vorbesc, dar cine sunt eu sa vorbesc unei multimi care tace??! Mai stai un pic si priveste in gol caci golul naste geniile. Nu pot sa tac, poate nu sunt facut sa fiu geniu. Visul ignorantei incolteste pe fiecare zi ce trece. Primul pas catre ignoranta e sa dau drumu manelistului din mine sa se afirme. Si asa am decretat ca un manelist e o persoana fericita prin lipsa. E primul exercitiu care ar trebui sa ma ajute sa trec prin focul schimbarilor sociale.

” Si au ras cand le-am zis ca vreau sa opresc Planeta si sa cobor pentru o vreme!”

Fiecare greseala naste dupa ea o alta greseala. Dar poti sa te impotrivesti valului cand el singur iti arata drumul chiar daca e gresit? Nu am cu ce sa intoarc din drum un vis care este produs pentru a transmite un mesaj. Chiar daca il simti si il opresti, mesajul tot ajunge. Reveria lui Hasdeu. Am crezut ca-s povesti. Mult prea tarziu am inteles ca in clipele in care suporti o reverie tu tragi frana de mana pentru a te trimite in sala filmului vietii tale. Explica daca poti sa ca tu stii ceva despre viitor fara ca lumea sa nu te priveasca ca un dement candidat cu sanse mari la Salonul Napoleonilor  de la Spitalul de Agitati si Lunatici….”asta e un pantof, nu caine. Hai Azorel…”

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*