In weekend am prins un documentar pe TVR 1 despre Kazakstan. Viata grea pe care au avut-o sub comunism. Lagarele imputite rusesti si chinul la care au fost supuse popoare acolo.
Acum Kazakstan-ul o economie in miscare cu un centru financiar important in Astana. In film apare la un moment dat un veteran roman care n-a mai plecat de acolo dupa ce a luptat pe front. A ramas prizonier in lagar.
Dupa terminarea tuturor greutatilor a ramas sa-si duca restul vietii acolo, dar ce m-a impresionat foarte tare la acest om este ca la vederea unor romani a avut o intrebare simpla si destul de dureroasa:” Regele Mihai ce mai face!?” …cand a primit vestea ca s-a intors in tara, parca o piatra i s-a ridicat de pe chipul muncit.
Chipul i-a zambit a semn ca poate sa moara linistit acum ca a aflat ca s-a intors in tara Regele.
E cutremurator sa vezi devotamentul acela pe care nu-l mai regasim azi in noi.
Dincolo de parerile noastre despre Rege astazi, omul ala l-a cunoscut in timpuri de front si ii poarta un adanc respect.
In fata providentei suntem niste pigmei cu pareri. Un om in scaun cu rotile mutilat de o societate bolnava ne-a plesnit o palma istorica a respectului.
Degeaba purtam steagul la ocazii daca nu stim sa respectam timpul si istoria. Imi vine sa intru in pamant de rusine cand vad ca ne vaicarim ca niste babe de vremurile in care traim.
Pana ca nu invatam sa respectam, nici timpurile nu ne vor respecta pe noi.
Acest mini-post care in prima faza l-am scris ca un comentariu mi-a adus aminte de batranul si inteleptul Blegoo (blegoo.com/2016/12/04/america-si-armele/). Acum ceva ani mi-a zis ca trebuie sa incerc sa fac din comentariile pe alte bloguri posturi pe blog-ul meu. Si mare dreptate avea. Multa sanatate, Meshtere de cuvinte!
