„Noi suntem deGeneratia urmatoare” urla din difuzoare acum ceva ani. Era strigatul de bucurie, era strigatul de tinerete, era spatele intors batranilor cu rock-ul lor obosit si povestile spuse despre magnetofoane, Cornel Chiriac si benzi de vinil uzate.
Fiecare generatie are strigatul ei si modul ei de a-si arata dezaprobarea pentru generatia ce a trecut si fiecare generatie trecuta preia stafeta si opune rezistenta Noului Val, asa apare evolutia sociala. Dincolo de noi suntem tot noi doar ca mai tineri sau mai batrani. Daca timpul nu ar fi considerat o constanta tu te-ai putea bucura alaturi de copilul tau de nascocirile lui si ale generatiei lor. Variabilele raman la fel doar personajele se schimba.
„Esti si tu vinovat?!? Normal, tu esti raspunzator pentru revolta lui. Tu esti cel care a lasat in constiinta comuna propria-ti revolta.”
„Cine eu ?!? Nu mama, hai prietene nu-ti aduci aminte de prima dragoste, de prima tigara, de primul gat de alcool. Fiecare a depus cate ceva in memoria tuturor.”
Dincolo de peretele de sticla al timpului esti tu cel care se uita la copilul tau distrandu-se si-ti pare rau ca dincolo de tine iti vezi parinti. Numai imaginea aia te doare, te doare caci iti dai seama ca i-ai judecat gresit si-ti dai seama ca-l judeci si tu gresit pe Noul Tu. Dar viata isi urmeaza cursul si evolutia isi cere sacrficiul pe altarul batranetii.
deGeneratia urmatoare pare sa nu se dea batuta sau sa se considere pierduta. Construieste caramaida cu caramida un nou viitor care va fi infierat tot de ei, ciclul vietii isi continua cursul.
