Am inteles si cum e treaba cu lumea materiala. Incerc de ceva vreme sa ma indrept usor usor catre lumea spirituala. Parca acolo viata are un alt sens si linistea o regasesti mult mai rapid decat in lumea materiala.
Citesc. Ascult. Invat. E pasul 1 in toata povestea aceasta si simt ca trebuie sa ma indrept incolo. Am balaurit un timp (destul de mult) cautand sa gasesc drumul catre castig si am inteles ca nu este conceput pentru mine. De mic am avut o aplecare catre lumea umbrelor, dar am refuzat-o incercand intr-un mod hulpav sa ma feresc de ea. Nici o sansa, fiecare incercare ma readucea fix in locul de unde lasasem ultima data drumul. Parca ma invart de fiecare data intr-un sens giratoriu care ma scotea fix in acelasi loc de unde plecasem ultima data. Doar timpul se schimba, dar nu e panica. Am inteles ca timpul nu exista. E doar o variabila inventata tot de om pentru a sustine materia.
Inca nu am inceput sa vad dragoni desi mi-ar placea. Cica exista un moment pentru toate. Doar ca trebuie sa te prinda acolo pregatit sa suporti greutatea momentului.
Si nu ajungi sa intelegi aceste lucruri decat atunci cand atingi un punct nevralgic in existenta ta. Cand ai pierdut atat de multe incat in punctul respectiv de echilibru pe care l-ai atins nu poti sa mai pierzi prea multe. Incepi sa contabilizezi castigurile imateriale care se transforma usor usor in bagajul tau pentru a te duce mai departe. Totul se dileaza intr-o mare de informatie si limitele incep sa se desprinda din obiceiurile tale.
E greu. E frumos. Trebuie sa asculti. In tot ce am facut pana acum ascultarea era fix lectia pe care am refuzat s-o invat. Nici acum nu o mentin cum trebuie, dar cum sporovaiam mai sus sunt inca in faza in care fac pasi mici pentru a invata. Fiecare cadere e o lectie care ma duce la urmatoarea lectie. Si tot asa… hai sa avem liniste cu totii.
