Sunt un tip credincios, credincios cat imi permite viata mea sa fiu.
De fiecare data cand vorbesc/discut/scriu de religie imi revine in cap o caricatura vazuta intr-o carte bisericeasca in care un om tanar era incadrat de un Drac si de un Inger, Ingerul il chema bland la Biserica si Dracul ii soptea ca e prea tanar ca sa mearga pe acel drum.
Mult timp am fost bantuit de imaginea aia prinsa undeva in copilarie intr-o carte ratacita prin ceva biblioteca.
Adevarul este ca fiecare isi gaseste calea atunci cand trebuie s-o gaseasca. Am incercat de multe ori in viata sa deschid usi pe care de fapt nu voiam sa le deschid, o faceam mecanic doar pentru ca stiam ca asa trebuie sa fac. Lucrurile pe care le faci pentru ca „asa trebuie” nu se vor lega niciodata.
Duhovnicul este o institutie spirituala pe care nu am inteles la modul de acelasi Om. Eu duhovnic vad in fiecare om care-mi spune o povata buna sau care are rabdare sa ma auda vaitandu-ma de diverse probleme.
Daca „duhovnicul” meu imi ofera si un sfat la finalul povestirii mele sunt de 10.000 de ori mai castigat decat un globe-trotter care merge cu precizie la un acelasi Duhovnic sa-si spuna necazurile.
Unde mai pui ca exista si tentatia plafonarii a celui ce asculta. Tu faci belele si le repeti de fiecare data an de an, el cere mai departe iertare in mod mecanic. Astfel devine rutina a unui job.
Am un caz de preot pe care nu-l simt aproape. Am nimerit de multe ori in jurul lui, am avut ocazia sa intalnesc oameni care sunt sub supravegherea lui duhovniceasca. Te uiti la ei si vezi prin ei nici un fel de schimbare dupa ce se intorc de la o spovedanie/impartasanie.
De cum am vazut Omul ala nu l-am putut privi ca pe un mentor/confesor. Miscarile si vorbele erau asezate maiastru in discursuri dar nu razbateau in cutia mintii mele. In paralel gaseam cazuri de franturi de discutii in metrou/autobuz/tramvai care ma ridicau in sfere religioase mult mai puternic decat in discutiile cu acest Om.
Am cunoscut de-a lungul vremurilor popi curvari, betivi, fumatori, jucatori de pacanele, jucatori la pariuri care imi oferea uneori discursuri ce ajungeau ca panaceu fix acolo unde era o rana spirituala in mecanismul meu de gandire.
Si apoi stau si ma gandesc ce cauti cand iti alegi un duhovnic pentru tot restul vietii?! Cauti luminare. Si daca el nu-ti ofera luminare te multumesti doar cu rutina religioasa care iti ofera o bifa intr-un program al sarbatorilor!?
Ce te faci cand dupa 40 de ani de neluminare ajungi intr-o bucla religioasa si nu-ti poti privi cu seninatate moartea?!? TU crezi ca esti pregatit sa pleci, dar ceva te retine si nu intelegi. Esti captiv in propria-ti minciuna:”Sunt cel mai iertat din orasul acesta”.
Si nu poti sa le schimbi traseul caci singura solutie de schimbare a traseului este luminarea cu de la sine putere. Nu poti decat programa cuvinte care sa le deschida poarta spre lumina mintii lor. Si vei incerca cuvinte pana cand vei gasi cheia potrivita pentru a deschide o usa ferecata cu Incapatanare si Neascultare.
