Ai o durere si te indrepti in primul rand catre o farmacie. Gandul tau este ca iti vei gasi alinarea fara sa fie nevoie sa ajungi si la doctor. Dumnezeu stie ca in statul roman daca ai o problema trebuie sa treci pe la Medicul de Familie. Daca ai tupeu sau o durere prea mare te duci direct la Camera de Garda si sari peste Doctorul primar. Pentru ca atunci cand sufletul nu mai rabda, afacerea cade.
Nu sunt un fan al doctorilor nu pentru ca nu am incredere in ei, nu sunt un fan al doctorilor pentru ca ori de care ori am ajuns la Medicul meu de familie la usa am tot dat peste vanzatori ambulanti de medicamente de la firme mari si mici care produc pe banda rulanta medicamente. Nu conteaza ca medicamentele lor sunt pistol cu apa pentru organism si boala, ei doar incaseaza comision frumos pentru afacerea cu boala.
Inainte erau cateva medicamente stabile care iti reparau problemele. Dupa un ciclu de ani invatai oarecum care este tratamentul. De cand afacerea scolilor de doctori si a fabricilor de „medicamente” s-au ridicat pe umerii zdrobiti ai democratiei, cam de atunci au inceput sa apara si tezele unor virusi care se transforma si nu suporta un acelasi tratament. Inteleg pana la un punct teza virusului care propagat de la un organism la altul se modifica si se lupta cu „drogurile” pe reteta ca sa reziste cat mai mult in organism, dar nu inteleg usurinta cu care acest aspect devine lege de ordine cand pui intrebari legat de tratamentul pe care ti-l ofera un medic, un farmacist sau cadru medical.
Am avut o situatie in care necesita tratament. Am intrebat un doctor si acesta m-a indreptat catre un tip de antibiotic. Am dscoperit ulterior ca doctorul respectiv recomanda acel antibiotic pentru o gama larga de simptome. Aceeasi problema, alt doctor. recomandarea a fost un antibiotic mai ieftin si mai brut in ceea ce priveste gustul lui la inghitire, dar eficient in a trata problema. Aceeasi scoala, doua gandiri. Pana unde este afacere si de unde incepe binefacerea?!?
Am ajuns in fata unei farmaciste azi si am cerut un antibiotic pentru o durere de masea. A urmat un chestionar fulger format dintr-o singura intrebare: aveti alergie la ceva?! Am raspuns repsectuos ca nu. M-a masurat din cap si pana in picioare si mi-a recomandat un antibiotic care era pe lista celor „fara de reteta”. Am luat cutia. Un medicament mai scump decat un atibiotic vandut pe reteta si clasic pe care-l foloseam pana acum sa rezolv problema medicala cu care ma confruntam. Eficient.
Curiozitatea m-a impins sa deschid prospectul si sa citesc despre medicamentul pe care tocmai mi-l recomandase un farmacist care se presupune ca are o pregatire daca tot vinde intr-o farmacie. Din tot ce am citit in prospect medicamentul „minune” continea urme de aspirina, ceva solutie sarata si niste compusi din care am crezut ca se produc anvelope de masini. Frectia la piciorul de lemn a inceput cu adevarat cand am citit pe prospect sectiunea: „La ce ajuta atibioticul respectiv”. Problema pentru care cerusem eu antibiotic era undeva in subsidiar ca o anexa a problemelor pe care le rezolva. Gama acoperita de medicament era vasta cred ca daca ma chinuiam putin si dizolvam 3 pastile intr-o sticla de Coca Cola sau Pepsi la 0.5 litri puteam obtine si o solutie practica de spalat geamuri si vesela de bucatarie. „Ace, brice si carice”, mai putin solutie la problema mea punctuala.
Nu acuz pe nimeni. Dar incerc sa va spun ca si eu ma pricep la reparat calculatoare, iar unde nu ma pricep si nu inteleg nu iau banii clientului si ii vand un procesor 486 la pret de i3.
Sursa foto: someseanul.ro
