Acum cateva zile am aflat ca un unchi plecat pe munte este de negasit, batranul de 72 de ani ratacit in Retezat. Stirea mi-a trecut prin fata ochilor inca de pe 9/10 septembrie cand a aparut, dar n-am crezut ca e vorba de cineva apropiat. Vestea am aflat-o pe 12/13 septembrie de la o alta ruda.
Cautarile mari au incetat pentru moment, dar mai au loc cercetari mici ale zonei.
***
Aici trebuia sa fie scris un text despre, dar nu reusesc sa patrund dincolo de sentimente si sa gasesc cele mai bune cuvinte. Pe de o parte il stimez ca la o varsta venerabila si-a descoperit pasiunea pentru munte, pe de alta parte imi pare rau pentru ca a ales-o in detrimentul familiei. E greu sa descoperi ca ai timp liber la pensie sa poti urca pe munte stiind ca toata viata te-ai miscat intre o viata de constructie a socialismului altora si viata de familie. Cei mai frumosi ani incorsetati intr-un set de „trebuie” au pastrat intacta incapatanarea unui adolescent revoltat si competitiv…muntele nu iarta si nu cunoaste timp sau varsta.
Matematic sansele sunt 0, spiritual doar o minune il mai poate aduce acasa viu.
***
Un vis, 2 varfuri de atins si un adolescent uitat intr-un trup de batran.
Nu cred ca a vrut asta. Pur si simplu si-a dorit varfurile alea prea mult, cunosti mult mai bine ca mine impulsivitatea unui muntoman cand vine vorba de cuceriri montane.