Cand ma plictisesc de Bucurestii mei ma intorc si sa arunc in bratele slinoase si murdare ale orasului astuia de ma mistuie la fiecare pas pe care-l fac prin el. Caldura mare, mon cher, caldura mare si fetili cochetili umbla dezabiate mai abitir decat de obicei.
Un ceai placut de miros de tei te imbata pe strazile din Bucuresti. Si cum sa stapanesti fiara din tine cu ceai-ul teilor dintr blocuri cand minorele inmuguresc spre adultele de maine. Mai un san aici, mai un fund frumos mai in fata, Bucurestii mei sunt vii si nici un calmant nu-i poate cenzura promiscuitatea.
La o halba de vorba intr-o vara ca scoasa din cuptor am discutat despre chackre in contextul actual al omenirii, ajungand pana acolo unde am descoperit esenta genialitatii umane. Totul sta in cumpatarea de la fapte pentru a lasa Unica Fapta sa se intampla. Irepetabila povara are loc atunci cand esti pregatit sa gasesti esenta ta pentru a da lumii pentru mai departe.
Si cand berea s-a incalzit si muierile bat pedant din picior a nerabdare te ridici si pleci in noaptea adanca catre drumurile tale. Si fix ca intr-o poveste hollywood-iana cauti povestea un orasul in care totul se intampla.
Si iesi in strada trecand peste o bodega de cartier unde-si racoresc musterii mahalalei noptile calduroase. Nici o manea sau muzica nu razbate dinspre asezamantul betivanesc, doar forfota oamenilor care formeaza o muzica placuta urechilor unui biet umblator. Mai la colt un grup de copilite se hlizesc sub atenta supraveghere a parintilor de pe terasa. Ele inca nu au ajuns in povestea teilor de mai devreme.
Si uite de aia imi plac Bucurestii mei zapaciti. Ma arunc catre un troleu ce se misca inert si absent. Imi aduc aminte brusc de povestile de groaza ale troleibuzului fantoma de prin ’70. Nici gand ca al meu sa fie cel fantoma. Din el razbat triluri de muzica tiganeasca ce sunt emise de un telefon gajait. E pur si move!
Ajuns in interior caut rapid un Mega Image deschis intrucat inainte de a bea o bere trebuia sa fac cumparaturi. Si n-am facut. Orele 22:00 sunt orele in care se cam inchid toate Mega-urile. Am cobort in fuga din troleu si m-am aruncat sa gasesc singurul Mega Image din zona care intrarzie sa inchida. Si l-am gasit! Evrika! Habebus cumparaturi.
De aici catre casa mai am de trecut doar un oras in doua. Si ce oras?!? Bucurestii mei zaltati. Nu sunt adeptul Uber. Inca copilaresc in povestile taximetristilor la colt de sosea. Si-mi place sa merg pe jos si sa-l caut pe soferul de taxi care imi era pregatit de Divinitate. Si am umblat asa pret de cateva clipe pana am patruns in Piata Muncii. Acolo un singur Taxi astepta intr-o pozitie incomoda pentru trafic. Al meu e cu povestea pentru mine.
Trec intersectia dupa ce mai admir niste frumuseti locale si ma arunc in taxi. L-am ochit de departe un tigan cinstit de taximetrist.
„Buna seara, in Giulesti”, zic.
Am ramas placut surprins ca n-am fost intrebat unde. Omul a luat cursa a pornit aparatul si masina si m-a intrebat pe unde.
„Pe unde vrei tu”, am zis eu prins in luminitele si lumea iesita la plimbare pe racoarea de seara.
„Eu o iau pe pod ca e mai simplu”
„Bine, domnule!”
Am plecat catre capatul celalalt al orasului.
Din vorba in vorba am ajuns la concluzia ca Bucurestii sunt prea plini de oameni. Intrunam acolo o majoritate de Bucuresteni. Eu fiind la prima generatie nascuta aici si el fiind a patra generatie de bucurestean. Ce mai aveam cvorum sa zicem ce vrem noi mai ceva ca in Parlament.
Si am depanat amintiri dintr-un Bucuresti demult apus. Am vorbit cate in luna si in stel, ba chiar am schimbat in informatii vitale privind circulatia prin Bucuresti. Inca 5 Km si cred ca rezolvam multe dintre problemele orasului. Ne-am despartit gandind ca ne-au infrant securitatile, la fel cum l-au pierdut pe Emil Constantinescu in 1999 catre 2000.
Numai in Bucurestii mei iubiti poti invata in aceeasi seara o lectie bazata pe karme si cumpatare, dar si una de administratie invatata in vacarmul traficului infernal de dinspre noapte….Mana birjar in noaptea grea!
Sursa foto: bucurestiivechisinoi.ro
