Viata pe care o traim nu ne place asa cum este ea traita de noi, totdeauna am dori sa traim viata altuia dintre noi. Timpul alearga si noi ne avem rabdare sa ardem toate etapele pentru a ajunge la luminarea mintii si a sufletului asa cum bine sade omului.
Gardul este prea mic intre vietile noastre si ne place tot mai mult sa aruncam privirile peste acesta pentru a ne umple de venin impotriva acestora si pentru a arunca suduieli nepotrivite din cauza neputintei noastre.
Orbim de furie si ne holbam ochii incercand sa ardem bucuria si bogatia celui vecin, intru continuare bolnavicioasa a mitului mortii capre vecinului. In tot acest timp curtea ne este tot mai mica si mai neingrijita.
Casa desi frumoasa pare din ce in ce mai mica si pielea noastra simpla si sanatosa ne arde ca un foc de urgie.
Si eu ma numar printre cei ce privesc bolnav in curtile altora. Si batatura mea isi pierde din lumina, Tot mai multa mizerie se strange in tot acest timp.
Ai zice ca timpul e nemilos, dar timpul bietul de el nu face nici un rau, el doar trece.
Mintea ingusta si perfida iti da senzatia de trecere mult mai rapida decat ai avea tu timp sa strangi bogatia la care balesti cu ochii, cu gandul si cu faptele tale.
Cea mai grea lupta este lupta interioara pe care tu cel din cap o duci cu tine cel din suflet.
Si mai mare lupta este daca intre voi s-a ridicat un zid impietrit de durere si strigate de neajuns. Acolo este de lucru ce necesita rabdare si munca asidua.
Si munca nu ne mai place pentru ca am fost crescuti intr-o comoditate aproape dictatoriala.
Lenea este Prim Secretarul Sef al omului impotriva propriului sau interes.
Cu usurinta te ridici sa infierezi paiul din ochiul altuia, dar paiul ce a supureaza in propriul tau ochi cu greu te urnesti sa-l misti o secunda.
Am fost construiti sa fim altfel, dar am crescut stramb aidoma unor pomi salbatici intr-o increngatura de pomi.
Trebuie sa ne curatam singuri si unii pe altii pentru a putea ajunge sa fim o padure de poveste.
