Noi cei nascuti de dupa vremea cea grea avem tendinta sa cautam raspunsuri la intrebari acolo unde credem noi ca este mai usor. Nu avem inteligenta sa ascultam pe cel de langa noi. Strabatem kilometri de ganduri din om in om pana cand gasim pe cineva de la care avem impresia ca putem invata.
Lectia de care avem nevoie este chiar langa noi. Din pacate lectia o putem accesa oricand vrem, dar incapatanati fiind o uram si alegem drumul cel mai greu. Cel mai comod este sa certam pe cel de langa noi si sa alegem sa invatam acelasi lucru de la un personaj mai departat.
Povesti de viata
Povestea cu meseria am ascultat-o de la un om de langa mine. Un om obisnuit pe care am tendinta sa-l infiereze pentru credintele lui politice. Mare greseala pot sa fac daca eu atat pot sa gandesc. Viata lui este o poveste!
Dincolo de politica lui si prostia mea trebuie sa razbata invatatura. In anii grei de inceput de comunism si-a gasit menirea in a face ceva care ii placea. Ii placea, dar nu reusea sa cuprinda invatatura mestesugului pe deplin. Ori in domeniul respectiv atentia era totul si lucru dintr-o singura lovitura era esenta durabilitatii. Ei tanarul de atunci a inteles ca implicarea este lucrul cel mai de pret pe care-l poate investi in viitorul lui. Implicarea insemna o repetitie a muncii prestate pentru a deveni mai bun in ceea ce face. Si atunci nu era ca acum cand tineri incepeau munca de tarziu.
Viata grea ii ducea pe santierele patriei departe de ai lor pentru a-si castiga painea. Stiai nu stiai statul te ducea pe santier si unori te specializai la locul de munc. Cine dorea sa fie un meserias in domeniul lui. Cine nu ramanea acolo pe locul lui facea o munca slaba, dar statul il platea indiferent. Cel cu meseria stabila era chemat si in particular pentru completare de venituri.
Atunci nu era inteleasa ca spaga cum ii zicem noi acum. Avand in vedere ca munca o dedea statul si restu erau trocuri intreumane, meseriasul care stia sa lucreze cum trebuie era chemat de fiecare pentru lucrari in gospodarie si nu numai.
Ei un astfel de om am avut placerea sa stau de vorba cu el. Un om plecat de la tara in frageda pruncie cum asa se facea in vremurile de inceput ale comunismului si nu numai. A plecat cu o diploma de meserias, dar cu meseria cruda implementata in sufletul lui.
Perseverenta este cheia!
Indarjirea de a deveni mai bun in ceea ce face l-a determinat sa ceara maistrului sau sa-i dea voie ca la final de program sa stea in aterlier pentru a deprinde mestesugul mai bine. Cand toti cei ce lucreaza in santier merg sa se relaxeze sau sa se odihneasca el ramanea peste program si isi repeta schemele invatate in scoala, dar nerepetate indeajuns pentru deprinderea mestesugului.
Daca colegii lui poate se duceau la baute cu maistru sef pentru a intra in voie acestuia, el ramanea sa inteleaga ce are de facut atunci cand i se cere. Si nu putin.Erau 4-6 ore peste program. Si dimineata cand se trezeau toti si el trebuia sa fie prezent la condica de program in santier.
Si azi asa, maine asa, pana cand a deprins mestesugul pe deplin pentru a avea respectul maistrului sau sef. Aici conteaza si aluatul din care este facut maistrul. Si maistrul lui era unul bun care a stiut sa-i permita si lui sa se dezvolte, dar si celui mai putin pregatit sa se simta inclus in familia lor.
Dezvoltarea omului
Desi nu aveau diplome de HR cum sunt in ziua de azi, acestia aveau un fler invatat in familie sa impace un plus cu un minus. Stiau ca plusul va deveni si el in timp un maistru, dar minusul il tineau pe langa ei pentru a esua pe deplin. Speranta era catre mai bine. De aceea in perioada respectiva au existat valori si nu au existat multe elemente negative. Energiile erau sustinute de oameni.
Acest comunism a avut partea lui de dreptate prin faptul ca a unit omul cu om impotriva unui sistem si i-a dat posibilitatea sa se gestioneze singur si sa se dezvolte. Nu contest atrocitatile facute de acesta si nu il sustin, sustin doar omul si evolutia lui in conditii de captivitate.
Astfel ca maistru a inteles puterea celui care invata si i-a dat sfaturi acolo unde era nevoie, dar i-a permis sa creasca si sa se dezvolte fara sa-i fie frica de painea pe care o poate pierde in defavoarea celui ce vrea sa faca meserie. Un om care stie si se bazeaza pe meseria lui nu ii va fi frica de competitie ba chiar ii va aduce placere sa evolueze alaturi de alti oameni buni.
Asa a ajuns omul meu sa fie un profesionist cautat. Dupa revolutie a ramas la fel de fidel meseriei pe care a practicat-o. A adaugat si alte abilitati care erau cerute de noua forma politica de conducere si s-a adaptat la cadrul social.
Meseria bratara de aur
Meseria pe care a invatat-o ii este cununa cu care se poate prezenta intr-o zi in fata Divinitatii. A primit un dar si s-a folosit de el pentru a sustine omenirea.
Caci titlu spune ca meseria merge mana in mana cu omenia si asa este. Omul meu nu refuza lucrari si merge tot timpul sa lucreze si la omul sarac si la omul bogat. Doar atunci cand se duce la un client si omul nu-i respecta munca, doar atunci omul meu refuza politicos sa se mai duca sa-i presteze ce are de facut. Recomanda politicos pe altii mai tineri ca el si se scuza ca nu are timp.
Zicea intr-o carte de am citit-o ca in Biblie se spune ca nu e bine sa dai margaritare porcilor, ei cred ca omul meu crescut in frageda pruncie la sat si ajuns sa construiasca orasul stia aceasta pilda.
Asadar meseria trebuie sa fie facuta in folosul comunitatii. Degeaba esti specialist intr-un domeniu daca nu impartasesti cunostintele tale cu ceilalti. Ca ceri bani pentru ceea ce faci e bine pentru ca iti cunosti valoarea. Ca ceri cat trebuie si nu umfli pretul iar e bine ca iti intelegi rostul si pretul. Ca te lupti pentru cei cu care lucrezi ca ei sa fie platiti la timp si pe cat au muncit e omenie cu adevarat.
