Imi aduc aminte mereu cand fac munca fizica prin curte de bunica-mea care imi zicea pe timpul facultatii: „Lasa dracu cartea, fa si tu o meserie!”. N-am inteles de ce-mi zicea asa pentru ca in capul meu era ca eu aveam o meserie, o profesie. Urma sa devin economist. Tarziu am inteles ca profesia e doar un concept pe care trebuie sa atribui un continut.
Multi ani la rand a fost nebunia de a face o facultate. Toata lumea avea facultate, dar putini ajungeau sa profeseze in domeniul pe care-l studiasera. Statul roman platea pentru studii, iar unde statul roman nu putea oferi locuri plateau parinti si chiar studentii din joburi sezoniere. Multi dintre studenti ajungeau sa castige destul de bine incat sa-si paraseasca statutul de student. Practic isi gasisera meseria de care-mi vorbea bunica-mea in sfatul ei de la inceput.
Academia ConstantineFostul presedinte al Romaniei Traian Basescu a spus acum multi ani ca ne lipsesc meseriasii, intr-un stil care nu face cinste unui presedinte, dar fondul problemei este real si destul de actual. Am ajuns sa avem soferi cu facultati facute sau muncitori pe santier ca salahori cu studii superioare. Statul a pierdut bani scolarizand un om. Sau omul in unele cazuri a pierdut bani investind intr-o scoala care nu i-a adus plus valoarea la care s-a gandit cand a aplicat pentru un loc in facultate.
In ultimii ani de facultate am intalnit o colega cu care am ramas prieteni peste ani si care mi-a oferit o lectie de viata prin prisma parcursului ei. A studiat la o scoala profesionala timp de 3 ani. Dupa cei trei ani regulamentari a simtit ca poate mai mult si a sarit in barca unui liceu pentru inca 2 ani. Facultate?! Era prea mult si a ales sa urmeze un colegiu de 3 ani. Dupa 3 ani de studii a simtit iar un moment prielnic si a ales facultatea. Dupa facultate a urmat un master. Iar in prezent studiaza la un master pe extern. Ce invatam din acest destin!? Ca e bine sa ai o meserie de baza indiferent de cate scoli ai adunat intr-o viata de om.
Piata romaneasca in domeniul infrumusetarii este inundata de oameni nepregatiti sau fara viziune pentru job-ul la care au aplicat. Multi se formeaza la locul de munca si nu beneficiaza de pregatire ca la carte dupa o organigrama cu competente. Va invit sa studiati oferta Academiei Constantine pe toti cei care doriti sa urmati o cariera in domeniul infrumusetarii. Printre cursurile oferite se regasesc si cursuri coafor, academia oferind siguranta obtinerii unui curs de calitate si primirea unui certificat acreditat de Ministerul Muncii si Educatiei.
Sura foto: facebook Academia Constantine