E Duminica si cafeaua a iesit din program. Dupa o saptamana de pauza de cafea corpul refuza sa mai primeasca surogat de fericire. Iarna spre primavara se petrece inca afara si mormanele de zapada acopera caldura soarelui. Simti ca se apropie primavara dar nu o mirosi, lipsesc florile ascunse undeva in zapada. Normalul este anormal si anormalul devine banal.
Traim vremuri demente in care iti poti pierde mintile usor daca nu reusesti sa te aduni pe tine cu tine si sa treci mai departe. Replica „move on” din filmele de duzina americane se potriveste perfect starii de care vorbim.
E o vreme banala in care orice actiuni concertata si disconcertata nu-si gaseste respondenti. E ca si cum ai urla singur intr-o incapere cu peretii capitonati. Fiecare ascuns in camaruta lui se da cu capul de pereti incercand sa para normal. Fiecare gest al lui in societate este umbrit de loviturile mentale ale corpului de camara interioara. Dincolo de epatarea sociala, dincolo de zddentele fiecaruia de firma, te regasesti tu cel anormal. Perfect normal pentru o siceitate care-ti impune reguli de viata, dar total anormal pentru cel ce priveste din coltul camerei la cel ce se hlizeste si comunica verbal cu restul de receptori din lantul social.
E o vreme banala in care normalul devine anormal…si-n care traim banal parca nemaiasteptand nimic important sa se intample.
