De cand am postat articolul despre melodia legata de Unirea Romaniei cu Basarabia („Pana nici ei nu cred intr-o Unire„) ma tot gandesc la subiect si il invart pe toate partile cautand un raspuns la intrebarea „ce e de facut?!”.
Inainte de a ne dori sa ne unim fizic trebuie sa invatam sa ne unim in ceea ce priveste mentalitatile. Un popor care nu se iarta pe el si ai lui este un popor care nu intelege lectia care i s-a predat prin prisma celor intamplate. Nu avem dreptul sa cerem repararea unei greseli pe care nu ne-am asumat-o. Astfel tipam la Luna precum isi latra durerea un caine intr-o noapte ce ii arata ca ceva nu este in regula.
Degeaba umplem ziduri cu un strigat mut pentru care nu ne-am mantuit greseala de-o parte si de alta a baricadei. Poduri de flori s-au tot facut in ideea de a ne baga capul in pamant ca un strut ce se ascunde de pericol. Pericolul nu este descris de o granita. Starea fizica de despartire este mentinuta de o mentalitate care nu paraseste un organism. Nu strigatul este solutia cand iertarea ne este la indemana.
Imi vine acum in minte un vers al lui John Lennon din melodia Imagine („imagine there’s no country”) si ma intreb oare de ce ne mai luptam pentru o granita cand adevarat desparire este facuta la nivel de mentalitate?! Azi avem internetul in toate colturile lumii si putem comunica de la om la om. Avem puterea sa ne schimbam modul de a gandi prin prisma lucrurilor pe care le putem invata unul de la celalat. Si daca ne vom uni ce se va rezolva?!? Vom invinge „granita” trasata in minte de un fapt. Imi este greu sa cred ca putem trece din planul fizic unionist in planul spiritual al uniunii. Ajunsi in fata unei victorii asupra unui tel ne vom lasa pe tanjala privind cu o satisfactie aproape egoista la telul atins, dar in subteran gandurile inradacinate de atata vreme ne vor da batai de cap. Vom incepe sa strigam unul la Luna celuilalt aidoma cainelui de la inceput.
Ne vom aduna ca sa avem pentru ce ne certa, caci lectia care ne-a fost predata nu a fost insusita. Si mai apoi timpul nemilos ne va preda mai tarziu aceeasi lectie. O vom repeta la nesfarsit pana cand vom invata cu adevarat pentru ce trebuie sa ne luptam.
E frumos sa te lupti pentru a repara o greseala a trecutului, dar trebuie mai intai sa invatam sa ne reparam propria neincredere in omul cu care dorim sa ne unim.
Atunci cand incepi sa strigi in cor alaturi de alti oameni se formeaza o vibratie negativa sau pozitiva si-n functie de ce invata fiecare, timpul cantareste o decizie pentru a o implementa celor care cauta concluziile acolo unde ipotezele inca nu si-au proiectat toate scenariile.
Totul se bazeaza pe o matematica elementara in care 1+1 fac 2 doar daca ambele valori vibreaza in aceeasi directie. Altfel o adunare se poate transforma intr-o scadere brutala. Si apoi ipotezele revin la starea initiala pentru a dezvolta un alt scenariu. Si acolo si aici trebuie sa dispara „zgomotul” produs de dorinta de a castiga o batalie care nu cauta un invins si un invingator.Trebuie sa ne oprim pentru o secunda de nemurire si sa ne intrebam ce avem pentru a cauta raspunsul la intrebarea ” Dar oare ce trebuie sa gasim?!”. Concluziile din care rezulta ipoteze nu aduc nici un castig in echilibrarea si repunerea in drepturi a unui adevar neinteles. Mai este drum mult pana departe….
Sursa foto: www.ziaristionline.ro
Hai sa o facem atunci 🙂