Ma plimb prin paradisul inimii mele si zaresc capete cunoscute la fiecare colt de strada. Viata si parintii m-au invatat sa raspund fiecaruia nu dupa cum sunt tratat ci cu bunatate si sinceritate. Raspunsul de fiecare data a fost acelasi, a fost raspunsul pe care-l stiam si pe care-l simteam ca-l voi primi. Numai cand nu ma asteptam si-n minte nu-mi incoltea gandul necurat, atunci ca o ironie a sortii primeam ce merit.
Am mintit uneori pentru ca adevarul era prea crud ca cel din fata sa-l stie, am mintit de si mai multe ori cand adevarul era prea crud pentru mine ca sa-l dezvalui, dar minciuna nu are picioare scurte cum frumos se zice in vorbele de duh ale poporului meu. Minciuna e un drog, un drog nebun care te rostogoleste ca un bulgare de zapada mare, si dintr-o minciuna mica se face un ditam bulgarele de minciuni care te duc spre nimic.
Dincolo de imaginatie e realitatea si dincoace de realitate e imaginatia. Unde as putea sa ma plasez pentru a le simti pe amandou in acelasi timp ca sa-mi dau seama care are gust mai bun, gustandu-le pe rand imi anulez ultimul gust si nu ma pot decide asupra a ceea ce vreau sa am. Poate ca asta e viata in fond: o fuga de viata cautand moartea ca actiune finala.
Simti uneori ca adevarul se naste in interior si iese la exterior prontr-un soi de ipoteze care te conduc la el. E senzatia ai ciudata prin care simti ca ai ceva de spus, dar totusi un caine de gheara te tine mut si tacut. Ratacesti inert pe strazile mintii tale si nu poti sa strigi o idee si cand intr-un final ai curajul s-o strigi timpul iti macina dinti si nu mai poti slobozi vorba pe care o vroiai. Dar oricum nu mai are rost pentru ca vorba ta este deja gravata in constiinta comuna a nimanui si a tuturor.
Pana la ultimul gand ce trebuie spus, lupta-te cu fiecare cuvant nespus si prezinta situatia asa cum este.
