Ma trezesc dimineata si merg la birou. Biroul nu-mi ofera decat cafea si societate. Biroul e societatea care imi da dreptul sa traiesc in ea. Zi de zi lupt pentru un loc in metrou, alerg un autobuz spre a-l prinde si visez la ziua in care voi merge cu masina zi de zi. Sunt un sofer ocazional care nu iubeste sa conduca tot timpul, sofatul omoara timpi de gandire cerand reactie directa si constanta.
Societatea ne-a invatat sa privim lucrurile liniar fara sa ne dea posibilitatea sa le intelegem. Lasam timpul sa treaca si ne ocupam vremea cu tot felul de activitati pentru a putea cuantifica timpul de care ne e teama.
Afara e lumina, dar tu te plimbi cu metroul in intuneric flancat de o lumina artificiala. Ochiul iti proceseaza noaptea, mintea iti indica ziua, inima e singura care nu depinde de timp. Dragostea nu are varsta si timp, ea este dincolo de el.
Sunt cateva lucruri pe care le scapam in goana noastra de zi cu zi. Ori ca nu suntem interesati, ori ca suntem presati tot timpul de inca o actiune de terminat, am uitat sa traim. Dincolo de materia cu care ne inconjuram sunt energii pe care nu le intelegem. Le selectam, le simtim, le analizam, le contabilizam, dar nu le intelegem. Si facand toate aceste operatiuni mancatoare de timp nu mai avem vreme sa le intelegem.
Dincolo de trasatura si numarul unei populatii stau indivizi care sunt ghidati de un suflet. Sufletul este singura materie care conteaza intr-o lume civilizata. Materia e doar raspunsul simturilor la stimulii sufletului. Priveste in ecuatia problemei pentru a gsasi rezolvarea ei, cautand il alta parte decat in ecuatie vei pierde timp cu selectii, analize, contabilizari si nu vei reusi sa gasesti solutia.
Traim o paradigma sociala cu n posibilitati imposibile, dar cu un timp limitat.
