Am ajuns sa ne facem blog-uri pentru a scrie advertoriale. Am uitat sa scriem pentru a scrie.
La tot pasul gasesc aceleasi subiecte obotriste ( un soi de oboseala si tristete combinate).
E campanie electorala si toate bubuie de politica. Monica Macovei este sustinuta puternic de oameni care nu prea i-am auzit ca merg la vot. Poate de data asta se si prezinta, nu doar fac spot-uri cu aceasta.
Ascult tot mai multa muzica ruseasca. Au si rusii astia o cultura bogata, dar pacat ca isi aleg tot felul de conducatori fara suflet pentru tara.
Intr-un timp eram fascinat de miscarea legionara si cantecele lor. De la o vreme mi-a trecut. Toti o apa si un pamant. Cresc pana la un punct si cand ating Cerul se inalta in cadere.
Nu stiu ce canta corul asta dar ma infioara cum mimeaza patriotismul. Invatam prea repede sa mintim si prea incet sa fim reali. Traim in oglinzi care se sparg prea usor.
Am obosit sa alerg. Am nevoie de liniste. Fix cand caut linistea cad intr-o furtuna de idei sau situatii. Linistea a devenit un subiect demodat. Norocul meu e ca am invatat sa beau cafea pentru a ma racorda la vacarmul timpurilor. Intr-o zi o sa ma sui intr-un tren catre o liniste a mea.
Ma obsedeaza aceasta melodie. E plina de voiosie si in acelasi timp e impiedicata ca o iapa naravasa. Nu cunosc ce spun ei acolo. Par ceva cantece „romantice” comuniste. Ce hilar si comunismul a avut parte de romantism. Oranduirile se schimba, sentimentele raman si se ascund printre oglinzi de gheata. In final cu o moarte suntem toti datori.