Zilnic ma plimb prin oras catre locul de munca si in diversele locuri in care ma ajung dupa orele de lucru. Gasesc oameni si ascult povestile lor chiar si atunci cand nu sunt pregatit sa ascult. Nu-mi place sa-i caut, pur si simplu apar in calea mea si-si impartasesc povestile.
Mult timp am crezut ca trebuie sa ascult cat mai mult durerea lumii pentru a o intelege si o ajuta. Ascultarea este o forma de marturisire care ajuta pe cel care vorbeste, dar incarca foarte mult emotia celui care asculta.
Intr-un timp am crezut ca poti atinge un nivel de cunoastere mare doar ascultand si traind intrun mediu ostil. In sinea mea imi spuneam ca daca pot sa ma stapanesc intr-o cocina, am puterea sa mut muntii.
Orgoliu de a face acest lucru mi-a umbrit realitatea apropiata. Toate povestile spuse in jurul meu si pentru mine erau povesti care descriau simptome ale pacatelor mele. Si acestea in loc sa fie reparate in mine traspirau in eter ca fiind agresive. Ajutorul oferit era de suprafata, iar sub panza tesuta era doar durere si intristare.
Zilele trecute am reprimit confirmarea ca trebuie sa citesc o carte. Cineva imi ridicase minge privind acea lectura, dar am crezut de cuviinta in orgoliul nebun ca nu e chiar ceea ce trebuie sa fac. Dar cand a venit si a doua indicatie ca trebuie sa citesc cartea respectiva am inteles ca nu exista cale de intoarcere.
Si am cumparat cartea pentru a ma intoarce la origini. Practic toate cunostintele mele de pana atunci au fost zdruncinate prin simplitate si acuratete a unor lucruri care se intample de ani si ani. Simplitatea este acolo, dar viata perfida ne indeparteaza de ea pentru a ne crea impresia ca e prea putin.
In realitate ascultarea mea nu era una pozitiva nici pentru mine si nici pentru interlocutor. Falsa impresie a unei spovedanii si despovararea celui care vorbea erau pe termen scurt, cel in cauza ajungand sa apuce acelasi drum in si mai scurt timp. Eu eram o fosa septica in care se decantau dejectiile celorlalti, impovorandu-ma pe mine cu manie si desnadejde.
Acum un timp am mai conversat cu o persoana pe aceste teme si primisem acest tip de informatie, dar capos din fire am refuzat sa vad drumul si sa inteleg. Se spune ca fiecare are un timp de petrecut si-n care trebuie sa invete din greseala. Acela a fost timpul meu.
Am iesit din paradigma celui care sta in troaca porcilor pentru a-si arata suprematia stapanirii de sine. E mult mai bine. Mirosul se schimba, perceptia capata alte valente si incepi sa vezi o licarire de lumina intr-o speranta pierduta in mijlocul campului de lupta. Strategia o faci cel mai bine de pe margine pentru a o putea arunca in arena. In arena vei avea un timp scurt in care va trebui sa cantaresti decizia, astfel ca drumul va avea mult mai multe suisuri si coborasuri pana sa ajungi acolo unde vrei sa te definesti.
Vine o vreme, vine iara…
