E o treaba pe lumea asta ca fiecare trebuie sa fim asa cum simtim. Doarca unii dintre noi ne-am nascut strambi si incercam sa pasim drept pe cararea vietii noastre. Suntem handicapati social si totusi incercam sa ne indreptam pasii catre calea cea plina de lumina si soare.
Cand zic si fac. Uneori viata iti trece prin fata ochilor prezentandu-ti viitorul ca prezent si trecutul ca un film de epoca ce-ti releva viitorul.
E frumos ca in viata ta sa te joci, dar cum zice si cantecul trebuie „s-o faci la timpul lor”. Cand nu te joci in copilarie sugrumandu-ti adevarata natura de fiara a padurii risti ca intr-o noapte cu ger napraznic si luna plina sa te ridici din pat sa-ti rupi blana de om si sa scoti fiara la lumina. Si atunci cand scoti fiara sa nu te gadesti sa-ti futi familia.
Nu merita o clipa de fiara toate clipele de caldura sufleteasca si lumina prieteneasca. Uneori imi vine a rade pentru ca inteleg nevoia de a fi o fiara. Deseori plang cu o rugaciune pentru ca inteleg nevoia de a te scoate din foc. Alteori rad si plang in acelasi timp crezand ca maine soarele va rasari si veti intelege aceste randuri.
Dar de cele mai multe ori retraiesc mental scenete din viata mea alaturi de voi pe care nu le-am inteles la timpul lor. Tabloul se umple si fiecare vorba isi gaseste un corespondent intr-un sir de vorbe din viitor. SI fiecare cuvant din viitor isi are o pilda in trecut. Totul se leaga. Va iubesc fiare de-ati fi. Va urasc oameni de-ati trai. Dar revin si indemn: Niciodata sa nu-ti futi familia.
Sunt un pacalici ce incerc sa prind sensul vietii dintr-o suflare. Nu pot calca pe drumuri batute de altii. Caut raspunsul acolo unde este doar intrebarea. Imi place sa rad la fel de mult cat imi place sa ma plang. Uneori dau impresia ca trec prin viata cu lejeritate boema. Alteori ma plang prea mult.
Intr-un final caut sensul iertarii acolo unde este nevoie. Sper sa-l gasim impreuna dupa un timp…
