Am atins punctul de jos al jocului in care ma scald de ani buni. Cineva mi-a zis intr-un timp ca e bine sa-mi scriu gandurile pentru a putea face curatenie intre ele. Altcineva ma invata sa o apuc pe drumuri batute de altii si sa-mi caut linia prin care ma misc pentru viitor. Am crezut si voi crede mereu ca dincolo de mine exista o forta care misca lucrurile asa cum trebuie. Deocamdata invat sa merg prin ape pentru a intelege miscarea,
Miscarea e buna si ajuta la deplasare si procesul de invatare. Pe masura ce inaintez incep sa-mi elucidez mistere care pana mai ieri erau doar spasme si dureri. De ce albastru e albastru? De ce griul e gri??! Nu stiu. Am stiut intotdeauna ca dincolo de materie e sentiment. Am gandit ce n-am putut intelege dar intotdeauna am inteles ce n-am putut explica.
Am primit deadline-uri pentru mine si am primit si sentinta prin care imi voi gasi iesirea. Am trecut de ele. Am primit sfaturi pentru a putea merge mai departe dar le-am refuzat. Incapatanare. Am primit sa dau curs si unor sfaturi dar s-a dovedit un esec.
15 ani de cautare. O singura piesa iti spune ca totul e albastru. O singura piesa iti spune ca albul si negru sunt la fel, ca 1+1 nu fac doi, ca a iubi fara a fi iubit nu exista, ca omul uraste iubind si iubeste urand, ca ne omoram zi de zi cu flori si ne salvam cu cutite. 15 ani de intrebari. Undeva in adanc a mocnit un gand care a transformat un joc intr-o cursa. O cursa intr-o temnita. O temnita intr-o biblioteca. Am invatat ceva din asta??! Ca raul atrage rau, ca alegerea este un dar pe care nu stim sa-l folosim.
3 ani. 3 ani au inceput cu un foc de paie. Fiecare gand incepe cu un motiv. Motivul cauta omul. Raspunsul cauta intrebarea. Necazul cauta raspuns.
Sunt 3 ani de cautarea unui raspuns. Sunt clipe de meditatie care au cautat un fir al povestii. Sunt momente pe care le simti in trecut. Nu pot simti prezentul pentru ca el nu exista inca. Nu poti intelege viitorul pentru ca alegerea nu fost facuta in prezent. Totul se scrie si rescrie la locul faptei si-si cauta fagasul. Privit de Sus cursul e acelasi doar caile sunt diferite. Totul e o muzica. Azi in jocul meu de-a muzica am atins punctul fierbinte al drumului. Am atins un punct de inflexiune care-mi va permite sa trec mai departe in povestea lui 3. E ciudat si totusi hilar sa privesti si sa intelegi, dar sa nu poti explica. Mainile scriu povestea asta fara sa fie gandita. Povestea curge cursiv ca si cum exista acolo si trebuie spusa. Nu o va asculta nimeni pentru ca nu este decat o marturie pentru sine.
Am atins un punct nevralgic care are doua solutii posibile: exista sentiment si trebuie sa curga in sensul descris de Univers sau exista o lectie pe care cineva trebuie s-o predea. Astept un semn pentru a merge mai departe. Prezentul se scrie, Trecutul se simte, Viitorul vine.
