Salutare,
E vorba de un timp care a trecut peste noi si inca nu am reusit sa gasim solutia prin care sa ne revedem. Ne itim la colturi si ne intrebam noi printre noi pentru a cunoaste despre viata celuilalt. Revenim in carapacea in care ne-am inchis si ne continuam viata cu mandrie in care ne-am semnat singuratatea. Mai trece un timp si ne amintim tacut de un prieten. Aruncam un ochi peste tot ce-a fost si nu cutazam sa ne cerem iertare. Educatia nu iarta si nu cearta. Oricat de tare ne-ar durea sufletul nu putem trece peste mandria educationala crescuta stramb.
Si iar uitam…
Traim in cerc si ne rotim intr-o forma de patrat. Un patrat cu colturi ascutite de care ne lovim si ne lovim, ne tot lovim fara a intelege care este calea pe care trebuie s-o apucam.
Ai zis…ai scris ca de zis n-ai putut sa zici. Ai putut sa faci, dar n-ai putut sa spui. In credinta crestina se zice ca poti gresi cu vorba si cu fapta, dar ce te faci cand poti gresi cu fapta si nu mai poti relationa decat cu vorba.
Ai scris la nervi cu patos. Ai mintit cand puteai spune adevarul. Ti-a fost greu. Si tu ai acceptat promiscuitatea, dar mai tarziu ti-a parut rau si am explodat. Explozia empatica a unui lucru dus dincolo de limita necredintei tale. Un pacat in care intri nu se sfarseste cu bine.
Te-ai infruptat din felurite platouri de mancare, dar niciunul nu ti-a fost pe masura. Mofturi si mofturi. Ai facut nazuri cand mancarurile poate ti se potriveau, dar niciun raspuns din lume nu-ti putea lua betia din jocul tau de noroc.
Ironie. Am revazut filmul de mii de ori. L-am pornit si l-am lasat sa curga. M-am inveninat iar si iar pentru a intelege. Singurul lucru pe care l-am putut face e sa acumulez si mai mult venin, caci intelegerea nu a venit. Ironia situatiei este ca tu cel de acum te-ai intors la tu cel din trecut si ai mancat din platoul pe care l-ai refuzat. Divinitatea iti lasa ragazul sa gresesti si-ntr-un final iti da masura vietii tale. Daca poti o cuprinzi si traiesti fericit, altfel traiesti in continuare lectia de durere imbracata intr-o viata in care tu ai dreptate „no matter what”.
A doua ironie pe care o regasesc aici este ca avem un punct comun cu care m-am contrat de multe ori pe diverse teme si care acum nu se poate desprinde desi educatia ii permite. Practic punctul comun s-a suit intr-o barca ce nu i se potriveste doar pentru ca are senzatia ca este din filmul tau. Intr-o unica ocazie am avut placerea sa stau la masa si sa dezbat singularitatea dualitatii punctului de vedere. Simpatica imagine cand o retraiesc de cate ori am ocazia si-mi amintesc. Un film prost englezesc combinat cu un umor caragielesc de mahala. Totul desenat in lemn si scaldat in triluri de privighetori, iar combatantii sorbind dintr-o cafea amara a vietii lor. Dar trenul plecase dintr-o gara in care o privighetoare nu putea trai in acelasi copac cu o cioara.
Inchei aici caci gandurile mi se vor repeta. Am scris aceste randuri pentru a ma impaca in sinea mea cu tine. In natura umana iertarea trebuie sa fie primul gand ce apare odata cu trezirea din somn si ultimul gand cu care mergi pe taramul lui vis.
Te iert. Am iertat inca de la inceput tot ce ati facut. Nu pot sa pasesc din nou in lumea ta daca tu nu te poti ierta. Pasul indarat facut atunci cand ai acceptat sa te prostesti trebuie sa fie completat cu un pas inainte pentru a veni. Numai asa cercul iertarii isi gaseste un sfarsit.
