Scrubul pentru față – un must-have pentru trusa de îngrijire a tenului tău

Scrubul pentru fata, must-have in trusa de ingrijire a tenului


Nu mai încape niciun fel de îndoială că cea mai sensibilă zonă a corpului este fața. Tocmai din acest motiv, trebuie să acordăm o atenție deosebită produselor pe care le includem în rutina de îngrijire zilnică a tenului. Scrubul pentru fata nu trebuie sa lipseasca din trusa ta daca vrei un ten perfect.

Și, pentru că apa nu este suficientă pentru a curăța suficient de bine pielea feței, avem nevoie de cosmetice care să ne asigure o curățire în profunzime a tenului, menținând o senzație de prospețime.

Scrubul pentru față este, astfel, un must-have care nu poate lipsi din trusa de îngrijire a tenului. Acesta te poate ajuta să îndepărtezi celulele moarte și îți asigură un ten curat și luminos.

Având în vedere că pielea fiecăruia dintre noi este diferită și are propriile sale necesități, trebuie să alegi un scrub pentru față care să fie compatibil cu tipul tău de ten. Există suficiente produse pe piața de cosmetice, potrivite pentru orice tip de ten, indiferent că vorbim despre un scrub pentru ten uscat sau despre un gel scrub pentru ten sensibil.

Însă, indicat ar fi să te orientezi către ofertele online ale magazinelor de cosmetice bio. Dermatologii recomandă să alegem produse cu ingrediente BIO datorită proprietăților minunate pe care acestea le au, benefice pentru sănătatea pielii noastre.

Putem încerca, însă, și variantele homemade ale unor măștilor și scruburi de față pe cât de simplu de preparat, pe atât de cunoscute pentru eficiența lor.

Cum să îți prepari un scrub pentru față folosind doar ingrediente naturale

Așadar, dacă ai suficient timp la dispoziție și vrei să îți prepari singură un scrub pentru față, iată 3 idei de amestecuri simple și rapide:

Scrub cu lămâie şi seminţe de mac

Ingrediente:

4 lămâi, 200 grame zahăr, 1 lingură de semințe de mac, 1 lingură de esență de vanilie, o jumătate de linguriță de ulei de cocos.

Mod de preparare:

Coaja de lămâie se rade și se lasă la uscat cel puțin 2 ore. Mai apoi, într-un bol, se amestecă toate ingredientele – zahărul, semințele de mac cu esența de vanilie și cu uleiul de cocos – până când se obține o compoziție omogenă.

Scrubul se poate păstra la frigider, într-un borcan închis ermetic, timp de trei luni. Zaharul și semințele de mac curăță în profunzime porii, iar uleiul de cocos îi asigură tenului o hidratare completă.

Scrub cu mentă, cafea și miere

Ingrediente:

Două linguri de zaț de cafea, o linguriță de miere, 2 linguri de frunze de mentă (sau două pliculeţe de ceai de mentă), o linguriță ulei de cocos.

Mod de preparare:

Dacă utilizezi frunze proaspete de mentă ai două opțiuni – fie la lași la uscat câteva zile, fie le coci în cuptor timp de aproximativ 60 de minute, la o temperatură mică.

După ce s-au răcit, amestecă-le cu zațul de cafea, uleiul de cocos și mierea.

Rezultatul? Un scrub perfect pentru tenul sensibil, grație cofeinei și a proprietăților antiseptice din miere. Celulele moarte sunt îndepărtate eficient, iar pielea este energizată și revitalizată complet.

Scrub pe bază de zahăr brun și ulei de cocos

O altă variantă de scrub pentru ten uscat poate fi un amestec simplu,  preparat din zahăr brun și ulei de cocos.

Ingrediente:

70 grame zahăr brun, două lingurițe ulei de cocos.

Mod de preparare:

Într-un bol se amestecă cele două ingrediente până se obține o compoziție omogenă. Aceasta se aplică pe piele masând ușor, prin mișcări delicate, pentru a nu irita tenul.

Acest scrub poate fi ideal și pentru pielea sensibilă, întrucât uleiul de cocos asigură o hidratare completă, în timp ce zahărul brun curăță intens tenul.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verified by MonsterInsights