Ma bucur cand vad ca textele mele isi primesc raspunsuri dureroase si ridica semne de intrebare asupra mea. De abia atunci inteleg cu adevarat ca omul ca animal a ramas un animal ce nu poate face diferenta intre ceea ce-si doreste sa fie si ceea ce este cu adevarat.
Omul se considera cel mai inteligent dintre animale pentru ca poate vorbi. Mai nasol e ca de cele mai multe ori vorbeste mult si prost si nu poate se poate intelege pe sine.
Observ zi de zi astfel de oameni si ma macina pe interior faptul ca nu pot sa-i scot din „programul” lor autodistructiv. E ca si cum ai privi o casa frumoasa care se distruge singura. Omul din fata ta are posibilitatea sa se salveze, dar nu doreste. Proasta autoeducatie bazata pe niste primi 7 ani in care n-ai asimilat nimic. Cunosc doua cazuri de oameni formate in aceeasi perioada dar la distanta de 3 ani. Se simte in dezvoltarea acestora ca cei 7 ani au fost implementati in timpuri diferite. In primul caz parintii erau in perioada rebela a lor. In cazul celui de-al doilea intrasera deja in fata meditativa a vietii lor, faza in care se cantarea fiecare decizie. Exista un cadrul educational pe care se diferentiaza doar deciziile luate in functie de timp. Baza e aceeasi, raspunsurile sunt diferite. Asa ajung oamenii sa se diferentieze in functie de spatiu, timp si clima.
Ajungi sa urasti cu sufletul inainte de a invata sa iubesti cu sufletul.
Si striga!!! …la cine strigi?! Pe tine nu te asculta nimeni. Esti ca intr-un cinema si revezi un film in care culmea finalul e acelasi.
