Traim intr-o societate bolnava care vorbeste mult si prost. Suntem banalizati pana la ultima picatura prin socializarea online. Offline stam ca niste amibe si ne uitam in jur ca niste speriati de bombe. Fara un ecran in fata ochilor creierul nu mai percepe sentimente nobile precum dragostea si ura. Click Click si sentimentele se transforma in like si share. Ne-am dat dracului pe noi cei umani si ne-am transformat in niste roboti.
Parintii sunt ocupati si copiii urla caci nu au modele pe care sa le urmeze. Teama de esec ne arunca in bratele unor experiente pe care le traim la nesfarsit pentru ca ne e teama de un alt esec. Un sut in fund nu mai reprezinta un pas inainte. Un sut in fund acum reprezinta o gaura de glont in egoismul nostru fanatic. Un sut in fund e o rana de cutit adanca in mandria noastra prosteasca.
Inchidem ochii si ecranul se umple cu durere. Deschidem ochii si ecranul ne ofera ceea ce cautam: minciuna si deznadejde. Adevarul a ramas in trecut pentru ca nu ne-a fost predat. Minciuna in schimb e noul mod de a respira. Minti pentru ca ecranul tau trebuie sa fie perfect. Peretele tau de viata trebuie sa fie un tablou perfect in timp ce sufletul ciuruit trebuie sa zaca in coma profunda intr-un colt al temnitei tale. L-ai accidentat si l-ai lasat sa sufere ca un caine intr-un colt. Si daca sufletul sufera intr-un colt tu poti sa te joci de-a mastile int-un bal mascat de proportie. Esti minciuna perfecta.
Parintii sunt de vina. Societatea e bolnava. Eu sunt perfect fara suflet. Eu sunt curat caci tin post. Eu sunt frumos caci sunt gras. eu sunt mandru caci sunt din X regiune.
Un tablou sinistru in care ne e frica sa mai gandim. Un tablou sinistru in care-i condamnam pe cei din jur sa ne servesca ca niste docili sclavi. Noi suntem totul. Noi avem intotdeauna dreptate. Mi-e scarba de mine cand ma uit la voi. Mi-e scarba de voi cand ma uit la mine.
Societatea o formam noi. Iar noi suntem ciuruiti intr-un colt al mintii noastre. Spoim fatada pentru a ascunde trupul bolnav si schingiuit de noi. Ne gatim pentru a putea ascunde duhoare sufletului cazut in putrefactie. Un pic de parfum si duhneala de hoit e anihilata pentru scurt timp. Pana ce ne reintegram in modul nostru bolnav de a exista.
Dam note. Scriem epistole si uitam sa ridicam probleme cand sunt simple si usor de reparat. Tinem predica despre cum nu e bine sa injuram in timp ce suduim ca niste birjari de mahala obraznica. Copiii asculta si baga la cap. Adultul ce va creste va musca din bucata grasa de ipocrizie pe care am trudit-o atatia ani. Suntem greseala greselilor noastre.
Ba esti bolnav?? Probabil citind vei gandi asa. Nu e vorba de boala e vorba ca ajungi sa te saturi de prostia pe care o vezi zi de zi etalandu-se la o pelicula de viata. Nimic nu mai are noima. Nimic nu mai are parfum de viata. Totul zace inert si amorf intr-o joaca de-a viata. Te prinzi in joc crezand ca esti viu, dar de fapt traiesti intr-o pelicula scurta care se repeta la infinit. Si degeaba iti raspunzi ca totul sta in cat de optimist esti caci in realitatea pesimismul e singura masura care iti da voie sa te repari.
