Viata are un haz nebun cand vine vorba sa contabilizezi „ce faci”, „ce vrei sa faci” si „ce ajungi sa faci”.
De cele mai multe ori pleci pe un drum si pierzi firul scopului pierzandu-te in detalii sau nefiind pregatit sa dai piept cu cele mai negre cosmaruri: riscul si frica.
Riscul este un pierde-vara care te va impinge tot mai mult spre decizii de timpul „all-in” in poker. Frica iti blocheaza mainile sa te arunci in necunoscut. Cand Frica si Riscul nu fac casa buna apar pierderi mari si vieti fragmentate in filme rupte si care la o prima vedere nu au legatura subiectele intre ele.
Si cel mai parsiv e ca atunci cand alergi si traiesti, alergi ca si cand nu exista altceva decat scopul.
Bine zis…Daca reusesti sa pui scopul deasupra fricii, atunci ai gasit reteta succesului, fiindca ea,frica, este cel mai mare dusman al omului!
Este greu si necesita implicare totala a celui in cauza. Uneori necesita si detasare fata de cei dragi, insingurare in a gasi. De aceea sunt foarte putini care reusesc si cand reusesc ii ranesc pe cei din jur. Platesc un pret.
Frica ar fi o chestie buna, o reactie naturala a corpului de a se apara fara sa gandeasca, te latra un caine, apare ceva brusc dupa colt si sari in sus sau intr-o parte si trece.
Pe de alta parte teama este un fel de bau-bau la purtator, depinde de cat de bogata este imaginatia fiecaruia sa se auto-sperie.
Curajul ar fi partea mai preventiva a riscului si mai creativa pe undeva din moment ce tine doar de experienta si nu neaparat de calificarea ei( numai cand auzi risc zici ca pierzi ceva), asa curajul nu te costa decat sinceritatea de a continua un drum pe baza unor date venite din experienta.
Scopul scuza mijloacele, sensul nu le iarta, asa ca "N-ati-o franta ca ti-am dres-o" , astfel ca a avea un scop denota finalitate, pe cand a avea un sens arata continuitate.
Drumul acesta la care pleci este in interior si cu cat il parcurgi o sa descoperi normalitatea din jur ca si o confirmare a unui nivel la care te afli de fapt.