Anul acesta am dus pe ultimul drum mult prea multe persoane decat am crezut ca se poate. Am intrebat si-n jurul meu si se pare ca toti cei din jurul meu au avut fix aceeasi problema. Mai zilele trecute auzeam pe cineva ca se intreba daca pana la finalul anului nu mai are si alte surprize neplacute.
Este o situatie de care nu poti sa scapi si totusi cand ti se intampla nu poti sa nu-i simti tragicul si sa versi lacrimi de durere. Iti dai seama ca viata omului se termina intr-un sicriu, dar cand ii vezi corpul asezat acolo parca nu-ti vine a crede. E o tragedie pentru care nu esti pregatit niciodata cu adevarat.
Ma uitam la persoanele care se ocupa cu o astfel de afacere si ma intrebam cum pot oare sa functioneze facand aceasta meserie?! Ce resort interior trebuie sa ai ca sa poti face acest lucru zi de zi?! Eu unul n-as putea sa fac o asemenea meserie. Numai cand ma gandesc la sicriu si ma ia cu fiori pe sira spinarii, dar sa mai stai zi de zi printre atatea sicrie?!
Mai acum jumatate de an, la una dintre inmormantari, am picat intr-o discutie dintre un cumparator si un vanzator de astfel de servicii. Avantajele prezentate erau reale. Intr-un astfel de moment sigur uiti ceva sa faci, asa ca ei iti pun tot la dispozitie tot ce tine de pregatirea inmormantarii constra unei sume de bani. Apoi serviciul lor este unul nonstop deci poti apela la ei chiar si la ore destul de tarzii. Unde mai pui ca si-au adaptat oferta astfel incat sa poata plati si pensionarii. Una peste alta e un serviciu de care ai nevoie.
In materie de sicrie imi aduc aminte ca bunica mea si-a cumparat inca din viata unul. A fost un moment atat de important pentru ea ca parea ca se bucura cu adevarat ca si-a cumparat acest sicriu. Se lauda la toata lumea ca si-a luat „Pardesiu” pentru cand va pleca langa bunicu’. N-am inteles atunci, nu inteleg nici acum. S-ar putea ca odata cu imbatranirea sa inteleg trairea ei. Pana atunci incerc sa ma bucur de viata cum pot!
