Asta seara am avut placere sa astept tramvaiul 44 in jur de 40 de minute. Si cum afara era o caldura de-mi inghetau coa…tele de frig, am facut turturi la clantanit de dinti. Dinspre IDM se apropia un betiv care bag seama nu avea probleme de frig. Sfatul PET inca mai avea 0,5 litri de licoare magica din celebrul pet de 2 litri care a ajuns la 2,5 litri. Mai lua o dusca, mai pravalea un boloan de gheata de pe trotuar pe carosabil. Practic de ce sa circule astia cu masinile corect si sa nu ocoleasca ei niste bolovani de gheata!? Era atat de fericit de tampenia pe care o facea ca umplea haul de gheta de sub Pasajul Basarab de bucurie si voie buna. Noi, oamenii de zapada, din statie eram in culmea fericirii ca trebuie sa suportam atata bucurie.
Minutu’ si scoru’?!? Si a venit si minutul 40 cand tramvaiul 44 care duce lumea in suburbia Bucurestiului numita Giulesti. Suburbie in care locuiesc cu mandrie de 7 ani. De ce mandrie?!? Pentru ca…filme, gulmesc. Pentru ca dincolo de aparente aici am gasit si povesti de viata si oameni de la care ai ce invata. In felul lor haotic au un oarecare respect pentru ceva. Tramvaiul usor gol, lume fina. Un domn cu un caine destul de maricel, dar cumintel una peste alta.
Ma arunc inghetat bogna pe un scaun si am al doilea soc de gheata: Scaunul beton de rece! Ce mai eram in plina glaciatiune pe la coa…te. Cainele alerga beznetic la stapan si la cativa calatori. Un glas suav de caprioara se aude de pe un scaun din partea din fata a tramvaiului:
„Ba da tine cainele ca mi-e frica de el. Am si eu catea acasa da de alt caine strain mi-e frica!”
N-am inteles logica, dar era beton. Practic se plia pe sezon. Caine alerga saracu in continuare. Un domn usor bronzat natural de cand s-a nascut tot incerca sa se bage in seama cu propietarul cainelui. Genul ala de calator care sinte nevoia sa schimbe impresii cu tine cand te arunci pe un scaun si te gandesti la ale tale. Ba ca mai bine cresti un caine decat sa cresti un copil. Ba o maxima de tramvai cu „omul e mai javra ca un caine”, ba povesti cu ce caine are si el acasa. Simpatic foc! Am zis Foc?!? ha ha ha ha…eram cu totii zgribuliti de frig. Si dai si lupta si imprieteneste-te cu catelul. Una peste alt descoperi romanul nostru ca se cunoastea si cu propietara de caine care ii era frica de alt caine. Ce mai zici ca eram la „Surprize, surprize…”
M-am luat cu cainele si am uitat de foc. Cand stam in statie o calatoare se tot ofta ca nu mai vine tramvaiul. Cand in sfarsit si-a facut aparitia harbuitul 44 a inceput romanca sa-l blesteme:”lua-r-ai foc! Huooo” si eu giulestean infiat am sarit ca ars (glume de iarna): „Aloooo! Cum sa ia foc, pai cine dracu ne mai duce acasa??! Sa ia foc la capat!” …zau ca eram incinsi de atmosfera de afara.
Si dai si caine mai departe. Asta se plimba saracu. Isi facuse cativa prieteni care se refugiasera in partea din fata a tramvaiului. Eram de poveste. Eu stam ca stana de piatra din gheata pe un jilt de tramvai.
Mai spre capat s-a incins o discutie cu iubiri, case, copii si alte povesti de mahala. De poveste nu alta. Tramvaiele de noapte sunt pline de filosofi gata, gata sa-ti impartaseasca din vasta lor experienta. Un drum de seara cu tramvaiul e ca o nuvela SF cu personaje reale.
