Candva am citit o carte cu un astfel de titlu, dar nu-mi mai amintesc autorul. Autorul nu e chiar atat de important cand mesajul e continut intre copertile cartii. M-am saturat sa vad lume ipocrita care citeste un autor doar pentru ca el a fost un rebel adolescent care a produs orgasme intelectuale, fara a intelege mesajul. Fiecare autor isi pune amprenta pe scris chiar daca uneori isi ascunde iluzia intr-o categorie(drama, thriller, SF, etc.) si dincolo de categorie e doar o ala experienta din viata. Uneori este atat de greu s-o povestesti ca intr-o spovendanie incat o maschezi intr-un teatru fantezist.
Viata nu e un spectacol. In viata o zi nu are 1 ora, cat timp citesti tu o carte sau vezi un film. Viata e mai complicata are zile de 24 de ore pline. Se transpira la greu in viata ca sa faci orice, nu e doar un script pe care ai timp sa-l repeti din vreme. In viata primesti pumni si aplauze in pas de defilare.
Fiecare am dori sa traim fantezia de viata pe care ne-o dorim, dar intr-un final esuam prin a trai fix viata noastra. „Carpe diem” e un concept care nu-si prea are locul desi de foarte multe ori apelam la el ca sa mascam neputinta unei decizii. Adevarul este ca din spectacolul vietii nimeni nu iese in ritm de „carpe diem” pe usa. Fiecare are partea lui de regret, fiecare are automutilarea sufleteasca ca ar fi putut s-o faca altfel. In urma usii inchise raman faptele si dorintele neimplinite. Dincolo de deciziile pe care trebuie sa le alegem, scena este goala si-si asteapta actorii fara a cunoaste distributia din timp. Viata se joaca asa cum este.
