Era atat e urat afara si imi venea sa imi bag capul in pamant, ca un real strut in nisip. Insa parca de niciunde a aparut in fata acelui centru comercial o zana si m-a intrebat simplu: stiati ca zambetul este uman?
Parca trezit din somn am cautat un „punct de sprijin” si sa inteleg de unde vine fata si ce vrea. Asa ca citesc pe ecusonul care troneaza in pieptul ei zambete Splat. Un pic suparat pe situatie ii spun taios ca eu nu sunt prietenul zambetului si ca nici nu prea am motive de zambete pe ziua de azi.
Si crezand ca am lovit-o unde o doare mai tare, ma intorc pe calcaie si dau sa plec. Insa ca intr-o poveste din copilarie, cu un glas aproape soptit ea spune VREAU SA JUCAM UN JOC… SI DACA TU VEI CASTIGA, EU ALEG SA FIU TRISTA TOATA ZIUA.
Propunerea ei parca m-a tintuit in loc. Pentru ca optimist fiind din fire mi se parea ca fiind tafnos si nervos mai devreme, calcasem in picioare o portie buna de Optimism sanatos.
Asa ca tot soptit am intrebat si eu. Si daca pierd? Pai daca pierzi tu vei alege sa zambesti toata ziua, mi-a spus ea cu un zambet care ar fi putut toti intreaga Antarctica.
Mi-am dat seama atunci ca deja zambeam. Schimbul de replici cu ea fusese un motiv de zambete. Si ca un copil prins cu lingurita in dulceata nu stiam daca sa rad sau daca sa plang. Era o situatie destul de dificila, insa la fel ca in copilarie „draga mea adrenalina” a rezolvat situatia.
M-am transformat din nou in prietenul zambetului si am reinceput jocul. Era ca ping-pong-ul de la 10-12 anisori. Adversarii serveau taios si simteam capot taia cu cutitul tensiunea.
Cu totii ne doream victoria, dar nici unul dintre noi nu renuntam la parerile noastre.
Dar sa revenim in realitate, asa cum am revenit si eu, citind din nou cuvintele de pe bluzita ei promotionala: zambete Splat. Si realitatea a aratat atat de senina.
Era un tablou in care un om trist devenea vesel din NIMIC. Era daca vreti un tablou supra-realist… dar unul atat de placut!
